Circulaţia prin centrul Craiovei s-a desfăşurat ieri mult mai bine, atât datorită noilor măsuri luate de autorităţi, cât şi pentru că şoferii au înţeles să evite pe cât posibil zona centrală a municipiului.
Pe străzile Constantin Brâncuşi, Principatele Unite şi Ştefan cel Mare s-a circulat cursiv, nu doar la orele dimineţii, dar şi după prânz, când numărul autovehiculelor a crescut simţitor. La fel de lesne puteau străbate maşinile şi intersecţia de la kilometrul 0, unde s-a făcut ieri un sens giratoriu provizoriu, renunţându-se la semafoarele care-i ghidau pe şoferi pe relaţia strada Brestei – strada Ştefan cel Mare.
Drumul arestaţilor, blocat temporar
Muncitorii de la cele două firme care construiesc pasajul – Erpia Craiova şi SCT Bucureşti – au început deja să-şi aducă utilajele şi au trecut şi la împrejmuirea şantierului cu un gărduleţ de plasă, lăsând pe bulevardul Nicolae Titulescu o bandă de urgenţe, pe care să poată avea acces la Curtea de Apel Craiova maşinile care îi aduc pe arestaţi la procese.
Una dintre aceste maşini încărcate cu deţinuţi a fost nevoită să aştepte ieri minute în şir, neputând să iasă de pe Nicolae Titulescu către Constantin Brâncuşi, din cauza şmecherilor care au improvizat o nouă parcare, pe toată lăţimea bulevardului. Conducătorul maşinii cu arestaţi a trebuit să aibă răbdare până ce şoferul tinerel care blocase banda de urgenţă şi-a mutat automobilul din drum.
În jurul orei 13.00, strada A.I. Cuza se aglomerase, însă nu atât de tare pe cât fusese în ziua anterioară. Nici la intersecţia bulevardului Carol I cu Calea Bucureşti nu mai erau aceleaşi cozi de miercuri, când strada Carol I nu putea să preia tot traficul dinspre Calea Bucureşti. „Ca să evităm ambuteiajele pricinuite de maşinile oprite neregulamentar, am pus astăzi (ieri -n.r.) poliţişti pe strada Carol I. Iar efectul s-a văzut: circulaţia a fost mult mai fluentă“, a spus Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.
În plus, s-a găsit şi o secvenţă mai bună a semafoarelor, iar un echipaj de poliţie rutieră veghea să nu intre în intersecţie de pe strada Arieş mai multe maşini decât putea prelua Carol I.