Preţul gazelor va creşte. Cine plăteşte?

De fiecare dată când deschidem aragazul suntem fraieriţi. Stabilirea preţului la gaze se face printr-un mecanism complex care depinde de mulţi factori, dar, în clipa în care politicienii opoziţiei ar avea bunăvoinţa să explice clar acest mecanism, nici guvernanţii nu ar mai putea dezinforma cu nonşalanţă şi nici demagogii nu ar mai avea succes.
Indiferent ce ar afirma premierul Boc, în România preţul la gaze va creşte peste exact doi ani. Cu cât această creştere se va întâmpla mai repede, cu atât mai bine. Pare ciudat să-ţi doreşti o creştere a preţului, dar ceaţa se risipeşte dacă privim cifrele cu atenţie. Din gazul pe care îl consumăm, producem intern 60%, iar restul îl cumpărăm de la ruşi la un preţ mai mare decât cel la care cumpără ungurii sau germanii. Guvernul stabileşte preţul final la consumator printr-o medie ponderată a celorlalte două: cel plătit ruşilor (foarte mare) şi cel plătit producătorilor interni (foarte mic). Cel din urmă este de fapt un ajutor de stat prin care se menţine preţul scăzut al gazelor la consumator. Doar că un studiu al Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE) descoperă ceva foarte interesant: cel mai important beneficiar al subvenţiei de stat mascate nu suntem noi, consumatorii, ci firma privată Interagro, deţinută de cunoscutul Ioan Niculae. Interagro cumpără de la stat la un preţ chiar mai mic decât noi ceilalţi, muritorii de rând, şi consumă la fel de mult gaz precum toate gospodăriile private din România la un loc. Cei de la CRPE au calculat că, prin acest mecanism, fiecare gospodărie românească a sprijinit afacerea Interagro cu 40 de dolari în ultimii ani. De fiecare dată când dăm drumul la gaz mai vărsăm câţiva cenţi în vistieria Interagro. Deocamdată, oalele sparte sunt plătite de companiile străine EON şi GDF, dar acestea îşi vor recupera pierderile pe spinarea noastră, a consumatorilor, atunci când va veni momentul liberalizării preţurilor: martie 2013.
Cât de mult vor alege privaţii să crească în acel moment preţul la gaze depinde direct şi de cât de multe pierderi sunt obligaţi să suporte astăzi pentru ca statul să poată subvenţiona Interagro. Ce se va întâmpla în martie 2013? Este termenul-limită dat de Comisia Europeană la care România va trebui (vrea, nu vrea) să-şi deschidă piaţa internă de gaz spre ţările vecine. Mai exact: gazele româneşti vor putea fi exportate. Drumul spre acel moment este fără întoarcere: în prezent, conducta care leagă România de Ungaria este deja construită şi cea care ne va conecta cu bulgarii va fi gata în 2012. Odată deschise aceste căi, producătorii interni vor putea vinde gaz românesc ungurilor la un preţ mai mare decât cel actual. Asta va aduce şi o creştere a preţului de vânzare către români (inclusiv către Interagro), adică liberalizarea lor. Pare un coşmar, dar nu este.
Ruşii vând gaz scump românilor nu pentru că Putin îl antipatizează pe Băsescu, ci pentru că pot. Oricât de sus ar fixa ruşii preţul, cererea românilor nu va scădea din două motive. Producţia noastră de gaze este limitată, singurul suplinitor fiind Gazprom, şi guvernul român face orice pentru a controla preţul. Ruşii ştiu că pot cere mai mulţi bani pentru că atunci românii vor scădea şi mai mult preţul gazului intern. Dar în clipa în care preţurile se vor liberaliza, pe piaţă se va ivi concurenţa (gaz din producţia internă a companiilor de stat şi private, gaz dinspre Ungaria şi de la ruşi). Ruşii vor fi nevoiţi atunci să reducă preţul, iar statul român nu va mai putea subvenţiona Interagro, ci doar acele categorii sociale de cetăţeni care au într-adevăr nevoie de ajutor. Cu cât asta se va întâmpla mai repede, cu atât creşterea de preţ va fi mai suportabilă, muritorii de rând nefiind obligaţi să plătească pentru pierderile cauzate de subvenţionarea Interagro şi a altor sultani privaţi.