Vrem o ţară ca afară, dar n-avem cu cine şi nici cu ce

Guvernanţii sunt ca nişte profesori şcoliţi pe-afară, care le cer elevilor să-şi înveţe poezia, deşi ştiu că nu au manuale. Apoi îi pedepsesc spunându-le că occidentalii pot, pentru că au voinţă.
Cam asta se poate spune în legătură cu reformele făcute pe genunchi în România. Noi restructurăm şi reorganizăm tot, de la energie până la legislaţia rutieră. Doar că… haotic. Propunem comasări ale companiilor energetice „viabile“, că tot le place cuvântul celor sus-puşi, cu altele specializate în pierderi. Promovăm cât ne ţin plămânii energia regenerabilă, că nu poluează şi e de viitor, dar apoi ne răzgândim şi spunem că tot cărbunele „e fruncea“. Ce dacă e de o atât de proastă calitate, încât nu-l vrea mai nimeni la export, şi că faimoasele societăţi şi companii naţionale din industria minieră produc pagube statului, pe cât are profit toată industria energetică la un loc…
Şi la mediu stăm bine. Instituţiile europene ne critică în privinţa taxei de primă înmatriculare, dar noi tot pe-a noastră o ţinem: taxa de poluare nu va fi desfiinţată şi… ne mai gândim dacă este necesar să modificăm legislaţia. Cerem românilor să-şi schimbe maşinile vechi cu unele noi, dar le tăiem salariile sau le supraimpozităm afacerile, creştem cât putem impozitul anual pe autoturisme, supraîncărcăm taxa auto chiar şi pentru maşinile noi şi pe urmă le reproşăm că nu ajută la revigorarea industriei autohtone de maşini.
Şi pentru că poveştile cu reducerea poluării sunt la modă, elaborăm periodic acte normative de îmbunătăţire a gestionării deşeurilor periculoase. Dar aprobăm deschiderea unor astfel de depozite, neţinând cont de pericolul la care este expusă populaţia…
Ca lista să fie completă, trebuie să amintim şi de reforma în sănătate: se închid spitale sau se reorganizează (spre nemulţumirea unora care se trezesc peste noapte că nu mai au de unde-şi trage partea, pentru că nu mai sunt ordonatori de credite). Dar nu prin nişte planuri bine puse la punct, astfel încât fiecare cadru medical să ştie unde va lucra mâine, iar pacienţii să nu se-ntrebe cărei unităţi spitaliceşti trebuie să se adreseze, ci haotic, aşa cum ne caracterizează. În schimb, privim admirativ emisiunile în care ne sunt prezentate clinicile de-afară…
Despre infrastructură sau achiziţii publice, ce să mai vorbim. Licitaţiile se fac tot după ureche, caietele de sarcini sunt întocmite tot astfel încât să câştige „vărul“ licitaţia, ca să dea cui trebuie procentul de 30-60%. Dar, cum spune proverbul, hoţul neprins e negustor cinstit. Până se sesizează autorităţile, până întocmesc rechizitoriul, până ajunge în instanţă şi, dacă are noroc, se dau şi termene de un an, poate are timp să-şi schimbe numele şi s-o taie afară, că tot vor să trăiască într-o ţară occidentală. Aici nu prea mai au ce strica…