Stimată doamnă Corina Drăgotescu,
Presa are un mare defect: uită repede. Dar dumneavoastră, fiind un jurnalist foarte experimentat, aveţi grijă să nu ne lăsaţi să uităm. A trecut un an şi jumătate de când Clubul Român de Presă şi Asociaţia Jurnaliştilor din România „recomanda instituţiilor de presă şi jurnaliştilor să nu-i mai prezinte pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac drept jurnalişti sau cu orice altă titulatură care face referire la această meserie“. Greutatea cuvântului acestor două organizaţii s-a reflectat în revenirea cu aplomb în spaţiul mediatic a celor doi. Am privit cu resemnare şi mirare fenomenul, dorind totuşi să identific omul pe care să-l pot întreba: cine şi de ce îl invită cu perseverenţă pe Bogdan Chireac în emisiuni de prime-time? Acum cred că l-am găsit. Sunteţi dumneavoastră.
Miercuri, 4 mai, în timpul emisiunii „Ediţie Specială“ de la Realitatea TV, vă aflaţi în studio alături de câţiva politicieni şi de Bogdan Chireac. Întrerupând un deja banal schimb de jigniri între doi politicieni, i-aţi dat cuvântul, argumentând astfel: „Eu vreau să-l întreb pe Bogdan Chireac, pentru că nu mai vreau minciuni de la nici un politician. Şi atunci îl întreb pe Bogdan Chireac, care este analist şi este în afara zonei politice“. Doamnă Drăgotescu, vă mărturisesc că urmarea întrebării a devenit irelevantă în faţa şocului de a descoperi încrederea dumneavoastră în onestitatea lui Bogdan Chireac, „analistul din afara zonei politice“.
Am încercat să identific motivele acestei încrederi sau, dacă este vorba cumva de un simţământ mimat, raţiunile pragmatice pentru care Bogdan Chireac continuă să fie chemat în studiourile televiziunilor. Avem câteva supoziţii şi faptele adiacente care le pot confirma sau infirma.
Bogdan Chireac este în continuare invitat şi prezentat drept „analist“ (în fapt, o categorie elitistă de jurnalişti) pentru că:
Supoziţie: Este un profesionist onest.
Fapte: „Chireac este lubrifiantul prin care politicienii şi presa fac comerţ cu prestaţii reciproce. Ei obţin dividendele îngenuncherii autorităţii în faţa intereselor private. Sunt brokerii de putere“, scria Cătălin Tolontan ca reacţie la şantajul efectuat de Chireac şi S.R. Stănescu asupra unui demnitar.
Supoziţie: Este un profesionist respectat în breasla sa.
Fapte: „Chireac şi SRS sunt România de care mi-a fost silă întotdeauna, a combinaţiilor. România pe care trebuie s-o luăm la şuturi cu toţii. După 20 de ani. Aceşti oameni trebuie pur şi simplu să fie semnaţi altfel pe burtieră: ŞANTAJIŞTI, de exemplu“, scrie alt jurnalist tânăr, Costi Rogozanu.
Supoziţie: Este un om elegant şi politicos care poate deveni un model pozitiv.
Fapte: Citiţi acest scurt fragment din dialogul Bogdan Chireac – Cătălin Macovei (demnitarul şantajat în urmă cu un an şi jumătate):
Macovei: Nu-s foarte convins. Adică pe Realitatea!, bun, şi ce: „Preşedintele ANI e în mafie!“? Eu habar n-am; adică arătaţi-mi mafia imobiliară. Dacă era Popoviciu, dacă era vreun magnat de ăsta. Dar sunt două persoane fizice, Bogdane. Unde-s mafioţi? Până la urmă, hai, trebuie să dovedeşti…
Chireac: Nu, nu! Chiar nu trebuie să dovedeşti.
Macovei: Că ăia-s mafioţi? Păi n-au cazier, n-au dosare penale, unu-i avocat!
Chireac: Mi se rupe p… Chiar mi se rupe p… Unde, când a mai dovedit presa din România ceva?!
Supoziţie: Face audienţă comparabilă cu cea obţinută de C.V. Tudor sau Pepe&Oana.
Fapte: Nu avem date concrete aici, dar, dacă îl consideraţi pe Bogdan Chireac ca fiind un personaj plin de magnetism mediatic, nu vă sfiiţi să recunoaşteţi.
Supoziţie: Este un jurnalist care îşi informează corect publicul.
Fapte: „Este ilustrarea practică a unui mod de a face presă: câştigă cine ştie şi nu scrie. Nu cine scrie ce ştie. Orice articol publicat e un articol ratat, asta e pentru ziariştii amărăşteni care câştigă nişte sute de lei pe lună, nu pentru cei din «altă lig㻓, scria Cristian Tudor Popescu despre jurnalismul practicat de S.R. Stănescu şi de către fostul său coleg, Bogdan Chireac.
Supoziţie: Prin invitarea lui Bogdan Chireac sunt satisfăcute obligaţii sau nevoi financiare ale instituţiei media care îl găzduieşte.
Fapte: Bogdan Chireac a recunoscut în 2010 că a împrumutat cu o sumă confidenţială trustul Realitatea-Caţavencu, dar că „nu este nici o problemă“.
Stimată doamnă, aştept comentariile dumneavoastră cu privire la supoziţiile expuse mai sus şi, dacă este cazul, alte ipoteze care mi-au scăpat.
De ce sper că îmi veţi răspunde? Pentru că aţi jucat un rol în încercarea presei de a rămâne un Făt-Frumos al democraţiei româneşti. Deocamdată, presa s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat într-o broască.
Colegii mei de generaţie şi de breaslă care mai fac documentare pe teren (printre oamenii obişnuiţi, nu printre politicieni) înfruntă tot mai frecvent următoarea situaţie: spre deosebire de trecutul apropiat, disponibilitatea oamenilor simpli de a vorbi în faţa unui microfon a scăzut, iar încrederea lor în jurnalişti tinde spre zero. Raportul Freedom House privind libertatea presei, care menţionează în dreptul României (depăşită chiar şi de Bulgaria şi de Italia) „parţial liberă“, este doar o oglindire a realităţii. Acea Realitate în care şantajiştii şi agenţii de influenţă continuă să fie invitaţi şi prezentaţi ca „analişti“ credibili. De ce aveţi încredere în astfel de oameni, doamnă Corina Drăgotescu? Nu vreau să acuz, dar trebuie să înţeleg.
Cu politeţe,
Vlad Mixich
