În urmă cu câţiva ani, diplomatul Teodor Baconschi era unul dintre intelectualii români respectaţi. Dar, la un moment dat, a intrat în politică. A trecut aproape un an şi jumătate de când a fost numit ministru de externe al României şi, până în prezent, nu a avut parte de un mandat facil. „Importanţa norocului în politică este crucială“, scria istoricul englez Paul Johnson. Cât de norocos a fost până acum ministrul Baconschi, puteţi afla din răspunsurile la întrebările lui Vlad Mixich.
Vlad Mixich: De curând, aţi discutat cu subsecretarul de stat american despre posibilitatea semnării acordului pe scutul antirachetă chiar de către preşedinţii Obama şi Băsescu. România este cel mai fidel aliat american din regiune, dar cei doi preşedinţi încă nu s-au întâlnit într-o vizită bilaterală. Va avea loc o astfel de întâlnire?
Teodor Baconschi: Şi la Bucureşti, şi la Washington se fac eforturi diplomatice pentru organizarea unei astfel de vizite şi credem că finalizarea negocierilor referitoare la acordul de amplasare a scutului antirachetă în România va oferi substanţă şi un cadru pentru ca o astfel de întâlnire să aibă loc. Nu e un secret că Statele Unite au trecut şi ele prin criza economică şi preşedintele Obama, asemenea majorităţii liderilor occidentali, s-a concentrat pe agenda internă, pe priorităţi care nu sufereau amânare. S-au consumat nişte evenimente multilaterale la vârf, precum Summit-ul NATO, dar ideea că România face tot ce poate pentru parteneriatul american şi nu este recompensată corespunzător este negată de însăşi opţiunea Statelor Unite ca scutul să fie amplasat în ţara noastră. Trăim într-o perioadă în care între aliaţii solizi e mai puţină gesticulaţie diplomatică şi mai multă substanţă.
V.M.: Credeţi că o potenţială întâlnire bilaterală ar fi mai curând un gest diplomatic?
T.B.: Nu. Este necesar dialogul politic inclusiv la vârf şi lucrăm în acest sens. Dar contextul nu trebuie subestimat.
V.M.: Săptămâna viitoare mergeţi la Londra. Când vă va urma şi preşedintele Băsescu?
T.B.: Foarte curând. Vizita preşedintelui e stabilită în luna iunie.
V.M.: A fost o săptămână proastă pentru Armata Română. Purtătorul de cuvânt al MApN spunea într-o emisiune a Realităţii TV: „Nu ştiu dacă mai e cazul ca Occidentul să dea o asemenea jertfă de vieţi omeneşti şi să plătească asemenea costuri pentru o pseudodemocratizare a islamului în Afganistan“. MApN-ul pare a dori să-şi retragă cât mai curând trupele din Afganistan. Care e opinia ministrului de externe?
T.B.: Cred că este posibilă tranziţia în Afganistan şi ne putem păstra relativul optimism. Nu există doar o abordare militară, ci şi dorinţa de a susţine financiar şi logistic această transformare a regiunii. Angajamentul nostru militar alături de aliaţi se menţine şi opinia publică din România a înţeles raţiunea strategică a participării noastre la coaliţie. Moartea lui bin Laden şi evoluţia din lumea arabă reprezintă simbolic un prag, dincolo de care tot ce se va întâmpla în vecinătatea Uniunii Europene ar putea să capete semnul democraţiei. A slăbi vigilenţa, înainte de vreme, în lupta împotriva terorismului ne expune la noi riscuri.
V.M.: Totuşi, cei de la Ministerul Apărării nu par a mai fi foarte dornici să continue acest efort. Aveţi semnale din partea MApN în acest sens?
T.B.: În CSAT, la lucrările căruia particip şi eu, şi ministrul apărării, nu s-a deschis acest subiect.
Ascensiunea europeană a partidelor radicale de dreapta
V.M.: Acum câteva zile am aflat că Austria şi Germania vor profita de întreaga perioadă de tranziţie de şapte ani, aşteptând până în 2014 pentru a ridica restricţiile pentru muncitorii români. În iunie 2010, spuneaţi că „aţi vrea să vedeţi piaţa muncii din Germania liberalizată pentru cetăţenii români“. Apoi a fost vizita ministrului Westerwelle, apoi a cancelarului Merkel şi tot nu aţi reuşit să-i seduceţi pe nemţi.
T.B.: Cred că simplificaţi lucrurile. Există o perioadă de tranziţie până la liberalizarea completă a pieţei muncii. Termenul este 2014. În această perioadă, doar zece state membre din UE nu au liberalizat complet accesul forţei de muncă din România pe piaţa internă. Şi aceste zece state au liberalizat parţial accesul. Bunăoară, numai în Franţa sunt 165 de meserii în care piaţa muncii e deschisă. Să nu ne adâncim într-un complex artificial de inferioritate. Suntem nou-veniţi, Europa a fost zguduită de o criză economico-financiară care a alimentat retorici politice de dreapta mai dure, care sunt tradiţional antiimigraţie. Şomajul e mare în Europa, media e mai mare decât în România. Toate guvernele din statele membre trebuie să explice propriilor alegători că prioritatea în ocuparea locurilor de muncă li se adresează. Ceea ce nu poate fi contestat ca drept. În acelaşi timp, grosul migraţiei româneşti spre piaţa de muncă europeană s-a produs deja. Datoria noastră este să pledăm, cu date statistice concrete şi recente, pentru liberalizarea completă a pieţei muncii chiar înainte de 2014. În această dimineaţă am vorbit cu ministrul olandez al afacerilor europene, care spunea că, din noile state membre, au venit să lucreze în Olanda aproximativ 200.000 de profesionişti, din care doar 3.000 de români. Ministrul olandez recunoştea că cifra nu are de ce să îngrijoreze. Efortul autorităţilor române este de a menţine subiectul pe agenda publică, am şi pus la punct o „strategie orange“ prin care vom prezenta în Olanda oportunităţile de afaceri din România şi elemente legate de dinamica pieţei de muncă.
V.M.: Dar în Olanda tocmai se discută un proiect dur de lege antiimigraţie.
T.B.: Criza a dus la asocierea unor partide centriste de dreapta cu partide radicale de dreapta şi aceste partide antiimigraţie au un electorat care trebuie satisfăcut. Realist este să ţinem cont de această evoluţie politică în interiorul UE.
V.M.: Vă îngrijorează această ascensiune a discursului radical în Olanda, Danemarca, Finlanda, chiar în Franţa?
T.B.: Evident, mă îngrijorează această ascensiune. Toată construcţia europeană se bazează pe libera circulaţie, dar şi pentru că întregul proiect are ca fundament depăşirea egoismelor naţionale. Cred că societatea civilă din toate statele membre are obligaţia de a nu dormi în aceste momente. Dacă discursurile xenofobe şi ultranaţionaliste au câştig de cauză, proiectul european intră într-o dificultate foarte gravă.
V.M.: Aveţi canale de comunicare deschise cu aceste partide radicale din ţările europene?
T.B.: Un ambasador bun are în fişa postului obligaţia de a avea contacte politice cu toate forţele prezente în parlamente. Nu avem un canal special de dialog cu aceste forţe, dar nici nu le refuzăm pentru că e cazul să ştim ce vor, e cazul să îndreptăm anumite percepţii false, dacă există, şi pentru că asta este menirea diplomaţiei: să stabilească punţi.
Ce riscă România ratând absorbţia fondurilor europene?
V.M.: Comisarul european Dacian Cioloş a folosit termeni foarte duri, într-un interviu pentru cotidianul Adevărul, vorbind despre birocraţia şi corupţia sistemului de accesare a fondurilor europene. Din aceasta cauză, este slăbită poziţia României în negocierile pentru noul cadru financiar european 2014-2020?
T.B.: În reforma politicii agricole comune pe care comisarul european Cioloş a prezentat-o preşedintelui Barroso, apare necesitatea ca subvenţiile pentru acest sector de viitor să se menţină. România, Franţa, Polonia şi alţi mari producători agricoli din Europa au acest interes şi vom pleda pentru ca în noul buget UE post-2013 să existe suficienţi bani pentru modernizarea agriculturii noastre. Nu ca ministru de externe, ci ca român şi consumator constat că întârzierea noastră în acest domeniu e inacceptabilă. Vorbim despre România ca despre o ţară cu un potenţial agricol capabil să hrănească 80 de milioane de oameni, dar avem peste 2 milioane de hectare de pământ nelucrate. Printr-un efect pervers al aplicării unor norme europene, în absenţa reformei sectorului agricol, subvenţionăm terenurile nelucrate. Subvenţiile pentru fermieri vin greu, birocraţia este într-adevăr prea mare. Au existat cazuri de corupţie documentate de justiţie şi de presă. Am fost de curând în Arabia Saudită, care a dezvoltat orezării ultramoderne în Etiopia, devenind un exportator regional de orez basmati. Există foarte multe state cu care avem relaţii bune ce ar putea injecta miliarde în mari proprietăţi agricole care să producă şi să fie conectate la un circuit de distribuţie.
V.M.: Revin cu întrebarea: este slăbită poziţia României în negocierile pentru noul cadru financiar european din cauza corupţiei din sistemul de accesare a fondurilor europene?
T.B.: Există acest risc semnalat şi de partenerii noştri polonezi, dar nu doar de ei. Comisia este îngrijorată. Faptul că tot mecanismul de accesare a fost pus de curând sub autoritatea directă a primului-ministru este un pas înainte. Toate statele membre se plâng că procedurile de accesare a fondurilor europene sunt prea complicate. E o realitate, cu atât mai mult în cazul noilor membri, şi am dori ca în cadrul Comisiei să apară o politică de simplificare a procedurilor, nu doar măsuri punctuale. Transparenţa poate fi garantată şi în condiţii mai puţin birocratice.
V.M.: Există un risc ca să se solicite inclusiv reducerea fondurilor europene puse la dispoziţia României?
T.B.: Noi avem o nevroză de subdezvoltare. În loc să vedem că suntem în cea mai bună etapă din istoria României, am început să ne comparăm cu Germania. Nu se poate asta. Suntem în club, ascultaţi, la aceeaşi masă, ne spunem opinia, ne batem pentru dezvoltarea ţării, folosim mecanismele UE pentru a reforma statul român. Am constatat că aranjamentul postcomunist e un dezastru. Şi avem şi problema asta cu fondurile structurale a căror rată de accesare e jenant de mică. De acord. Dar probleme de absorbţie a fondurilor au avut toate statele membre în ultimii 10-15 ani.
V.M.: Vă amintesc că Polonia a avut o rată de absorbţie foarte mare la finalul perioadei postaderare.
T.B.: Da. Numai că şi-au restructurat economia, au făcut reforme reale şi au făcut opţiunea euroatlantică în primii ani ‘90, nu în primii ani 2000. Sunt aceste mici diferenţe care explică şi persistenţa unor decalaje.
În ce fel de Spaţiu Schengen vom intra?
V.M.: Spuneaţi acum un an că „sunteţi optimist şi că vorbiţi aproape zilnic cu domnul ministru Blaga despre planul Schengen“. Ştim ce s-a întâmplat după. Peste cinci luni, în toamnă, va aproba sau nu Consiliul European admiterea României în Spaţiul Schengen?
T.B.: Cred că da. Îmi exprim speranţa că la Consiliul European care încheie preşedinţia ungară vom avea un orizont de timp.
V.M.: Vom avea un orizont de timp. Adică nu vom fi admişi?
T.B.: E important orizontul de timp, angajarea unui calendar şi a unei decizii care să fie luate în cadrul Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne în luna septembrie.
V.M.: Vă păstraţi optimismul?
T.B.: Îmi păstrez optimismul deşi situaţia s-a complicat între timp cu criza arabă. Dacă această criză nu izbucnea, probabil dezbaterea era mai simplă.
V.M.: Dar Spaţiul Schengen se va reforma. În ce fel de Spaţiu Schengen vom intra?
T.B.: Într-un Schengen pus în discuţie de anumite state membre. Într-un Schengen care şi-a constatat slăbiciunile, dar e mai necesar ca oricând pentru ca Europa să nu fie o ficţiune. Cred că Italia şi Franţa au pus o problemă reală: trebuie să ne întărim controlul la frontiere, în toată Europa. Dar o putem face doar cooperând în 27. Nu o putem face penalizând pe cineva, găsind vinovaţi. Nu sunt mai mari riscurile dinspre Est decât cele dinspre Sud. Suntem de acord să participăm la rescrierea acquis-ului Schengen, la consolidarea operaţiunilor Frontex, dar dinăuntru, nu din afară. Ne-am făcut treaba. Grupul Cheval a certificat acest lucru, în iunie aşteptăm şi votul Parlamentului European, care va fi, din semnalele noastre, pozitiv.
V.M.: Ce semnale vin dinspre guvernul Angelei Merkel?
T.B.: Şeful Comisiei de Afaceri Europene din Bundestag a dat recent o declaraţie foarte constructivă pe acest subiect.
V.M.: Din Bundestag. Dar guvernul?
T.B.: Ei sunt constructivi. Au spus că trebuie să găsim o soluţie, că Germania o caută împreună cu preşedinţia ungară şi cu Franţa. Ne aşteptăm la degajarea unui compromis. Uniunea Europeană trăieşte şi astăzi pentru că a ştiut să creeze compromisuri şi să găsească soluţii.
V.M.: Puteţi oferi un pronostic scurt: va fi în 2011 România în Schengen sau nu?
T.B.: Eu îmi doresc acest lucru. Statele care şi-au exprimat rezerva cu privire la gradul nostru de pregătire, dincolo de cel tehnic, aşteaptă şi raportul de ţară pe justiţie din iunie.
V.M.: Vor depinde multe de acel raport?
T.B.: Ar fi o ipocrizie sau o lipsă de realism să spunem că, deşi nu acceptăm conexiunea formală (cu Mecanism de Cooperare şi Verificare pe justiţie – n.r.), un raport bun ar fi inutil. Un raport bun ar arăta că stadiul de reformă al justiţiei este matur şi că putem să ne controlăm singuri problemele interne, inclusiv cele legate de corupţia în vămi.
V.M.: Aşadar, putem spune că, dacă raportul pe justiţie va fi bun, vom intra în Spaţiul Schengen în 2011?
T.B.: Este un argument de conjunctură deosebit de important.
Vor investi şeicii din Golful Persic în România?
V.M.: În urma Forumului Economic de Cooperare al Golfului – România aţi plecat într-un turneu în zona Golfului. Puteţi anunţa investiţii concrete ale companiilor din regiune în România?
T.B.: Pe hârtie, potenţialul e considerabil. S-au listat posibile investiţii de zece miliarde de dolari. Vom face un al doilea Forum, la începutul anului viitor, probabil la Abu Dhabi, şi am primit sprijinul vocal al partenerilor saudiţi şi qatarezi. Am dorit să profilăm România ca hub investiţional pentru statele Golfului în toată Europa de Sud-Est. Continuăm în această logică. Ministerul de Externe şi-a făcut treaba. A deschis uşile. Companiile româneşti, actorii de pe piaţă, ministerele implicate trebuie, la rându-le, să-şi facă treaba.
V.M.: De ce ar investi şeicii din Golf în România dat fiind că, în ianuarie 2011, consilierul comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti folosea cuvântul „şoc“ referindu-se la mediul fiscal românesc din ultimul an?
T.B.: Stabilitatea politicilor fiscale e o precondiţie pentru ca o ţară să devină atractivă. Noi, sub criză, am mărit TVA-ul, dar n-am fost singura ţară care a recurs la asemenea măsuri. Însă cota unică rămâne 16%, cadrul legislativ evoluează, noul Cod al Muncii e un mare atu pentru patroni şi investitori. Trebuie să ne vindem avantajele comparative, nu să ne punem cenuşă în cap nonstop.
V.M.: În aprilie aţi fost şi la Ankara. Am aflat între timp că Turcia nu e deloc timidă în a-şi exprima nemulţumirea faţă de dorinţa României de a cere o prezenţă mai mare a NATO şi a SUA în Marea Neagră. Şi-au mai îndulcit turcii tonul?
T.B.: Vizita mea a fost foarte substanţială şi aşteptăm reacţia autorităţilor turce la propunerile noastre de conţinut pe un parteneriat strategic. Ministrul de externe, domnul Davutoglu, mi-a promis că va veni la reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti şi, la invitaţia preşedintelui turc, sper ca şi preşedintele României să facă o vizită în a doua parte a anului la Ankara. Turcia vrea să aibă în România un partener special. Turcia e un membru NATO solid şi nu am sesizat o ostilitate a Turciei faţă de NATO în general. Turcia este adepta aplicării unui control de tonaj şi de conţinut pe circulaţia în strâmtori.
În zona ex-sovietică nimic nu este întâmplător
V.M.: Ministrul ucrainean de externe, Hryshchencko, urmează să vină la Bucureşti. Ce priorităţi sunt pe agendă?
T.B.: După trei ani de nondialog, această vizită este o veste bună. Dorim nu doar principiale relaţii de bună-vecinătate, ci şi o folosire a potenţialului economic al celor două ţări. Avem în vedere un acord de mic trafic de frontieră, avem pe agendă foarte multe subiecte.
V.M.: Cât de mari sunt şansele ca România să aibă un Institut Cultural Român la Moscova?
T.B.: E pe agenda bilaterală, dar lucrăm, în acest moment, pentru un calendar mai ambiţios şi sperăm într-un contact bilateral la Bucureşti. Este rândul părţii ruse să se manifeste. Dacă invitarea ministrului de externe, Serghei Lavrov, va fi onorată, suntem dispuşi să fim cât se poate de constructivi, Institutul Cultural de la Moscova fiind o chestiune care figurează pe agendă.
V.M.: Dacă lucrurile funcţionează atât de greu în diplomaţia culturală… nu vă mai întreb de celelalte aspecte ale relaţiei cu Moscova.
T.B.: Abordarea corectă în relaţia cu Rusia porneşte de la necesitatea unui dialog direct cel puţin între miniştrii de externe. M-am întâlnit în varii ocazii multilaterale cu ministrul Lavrov. Avem o comunicare bună, dar nu ajunge. Trebuie să ne întâlnim, trebuie să se ia mai întâi decizii politice de intrare într-o nouă etapă. Nu aş merge cu vechea abordare, care nu a produs rezultate normale.
V.M.: Aţi primit un răspuns din partea Rusiei?
T.B.: În ciuda agendei mele vizibil foarte încărcată, Ministerul Român de Externe are şi multe şantiere diplomatice. Credeţi-mă că vizita ministrului ucrainean la Bucureşti, Hryshchenko, nu se petrece din întâmplare.
Imperfecţiunile legii votului prin corespondenţă
V.M.: Proiectul de lege a votului prin corespondenţă, de care v-aţi legat numele, a fost criticat pentru că e restrictiv. Doar cetăţenii români care au reşedinţa stabilă sau au un domiciliu înregistrat pot vota. Dar cei mai mulţi români care locuiesc temporar în străinătate nu sunt înregistraţi formal. Legea pare a se adresa mai curând diasporei, uitându-i pe numeroşii emigranţi care lucrează în Europa.
T.B.: Legea oferă o posibilitate complementară de vot faţă de cea clasică la ambasade şi consulate. Tocmai pentru a evita votul multiplu, pe lângă elementele de securizare care apar în procedura din lege, era normal să ne adresăm celor care au un domiciliu stabil. E un mare pas înainte pentru democraţie. E anormal ca aproximativ 3 milioane de cetăţeni români să fie discriminaţi prin refuzarea de facto a accesului la un drept fundamental. Îmi doresc ca partidele din parlament să sprijine această lege, în aceeaşi logică. Nu ştie nimeni ce vor vota românii stabiliţi în străinătate. Ne trebuie şi opţiunea românilor care nu au plecat din ţară de voie, ci de nevoie, şi care aduc foarte mult României: bani, expertiză, idei proaspete şi prestigiu.
V.M.: Conform proiectului, care este ultimul termen până la care ambasadele pot primi plicul cu votul pentru ca acesta să fie valabil?
T.B.: Cel târziu cu o zi înainte de scrutin.
V.M.: Dar asta le răpeşte posibilitatea de a lua o decizie şi în funcţie de ultima dezbatere electorală, de multe ori cea mai importantă.
T.B.: Doar la prezidenţiale. Apreciez foarte mult spiritul acesta de hipercritică, dar credeţi-mă: e un mare pas înainte pentru democraţie. Nici un sistem nu e perfect.
