Sistemul de impozite pe salarii

Ma uit la noul impozitar de salarii, abia publicat de presa, si incerc sa inteleg ce vor guvernantii de la noi.

Impozitele pe salarii au fost eliminate de regimul Ceausescu, fiind inlocuite cu impozitele pe fondul de salarii, platite de firmele si organizatiile de stat. Sistemul era foarte simplu, oamenii stiau exact ce au de primit si ce li se retine din ceea ce aveau de primit.

Prin 1992-1993, impozitele pe salarii au fost reintroduse, in paralel cu un sistem de impozitare mai putin dur pentru colaborari. Oamenii primeau mai putin acolo unde aveau cartea de munca, dar puteau avea tot felul de colaborari partiale, unde plateau o taxa mai mica. Drept urmare, foarte multi directori de firme private (nu uitati, de mai bine de cinci ani, firmele private produc aproape 60 % din Produsul Intern Brut, desi nu au decit vreo 25 % din patrimoniu) au stabilit salarii mici pe cartea de munca, dar au pus tot felul de colaboratori pe statele de salarii, care completau veniturile celor cu carte de munca, la costuri taxabile mai coborite. Pe masura ce Ministerul Finantelor marea impozitele pe salarii, tot mai multi colaboratori apareau pe statele de salarii. Oamenii nu sufereau prea mult din cauza cresterii taxelor, firmele puteau sa respire si sa aloce fonduri pentru investitii, care duc la cresterea productivitatii muncii.

Astfel, ponderea veniturilor din impozitele pe salarii in bugetul de stat, pondere care crescuse nemaivazut in anii 1992-1996, a inceput sa scada. In 1996, 25 % din veniturile bugetului de stat erau constituite din impozitele pe salarii. In 1997, 21 % din bugetul de stat a fost realizat de varsamintele din impozitele de salarii. In 1998, 15%, iar in celebrul an 1999, cind ar fi urmat sa avem crestere pozitiva a Produsului Intern Brut si scadere a inflatiei, numai 8 % din veniturile bugetului de stat au fost constituite din varsamintele pentru impozitele pe venit, de data aceasta.

La inceputul anului 2000, ingrijorati de situatia ca din ce in ce mai putini bani intra la bugetul de stat ca efect al impozitarii crescute, celebrul cuplu de finantisti Remes-Isarescu unifica transele de impozit pe colaborari si pe salarii, eliminind astfel avantajul de a avea putini salariati si multi colaboratori. Firmele private au adus toate salariile pe cartea de munca, respectiv au unificat veniturile pe care le dadeau oamenilor lor de baza. Ca urmare, impozitele pe venituri datorate statului au crescut enorm. Si varsamintele la bugetul statului. Daca in 1999, varsamintele din impozitele pe venituri la bugetul statului au fost 8%, in 2000, ele au crescut la 20%.

Ce s-a intimplat, de fapt? Disciplinate ca intotdeauna, majoritatea firmelor private au unificat sistemul de plata a salariatilor, au marit salariile brute si au inceput sa plateasca impozitele prevazute de lege. Amenintati cu puscaria, cu amenzi, cu penalitati de toate felurile, managerii firmelor private au platit tot ce a fost legat de salariile oamenilor, dar au aminat (parca normal, as zice eu) alte plati. Respectiv impozitul pe profit (care a scazut de trei ori in trei ani, calculat in valuta), TVA, taxele si accizele. Si de unde se parea ca blocajul financiar si arieratele incepusera sa scada, ele au crescut din nou. Au crescut atit de mult, incit bugetul de stat realizat efectiv in anul 2000 s-a micsorat in cifra absoluta, fapt unic in istoria finantelor publice a unei tari: sa-si creasca impozitarea, sa creasca si Produsul Intern Brut, iar bugetul sa incaseze mai putin, asta da performanta.

Unde este problema? Problema critica este ca, oricum am calcula, capacitatea de plata a unei firme este limitata. O firma care face 30 de miliarde venituri facturate si incasate nu poate plati mai mult de sase-opt miliarde la stat. Daca plateste mai mult, atunci isi pune existenta in pericol. Daca plateste mai mult decit limita ei reala, atunci nu-si plateste oamenii, furnizorii, chiria, telefoanele etc., si astfel se autodistruge. Prin urmare, managerii si patronii firmelor private trebuie sa aleaga – fie isi distrug firma, dar sint morali si respecta legile tarii, fie acumuleaza arierate si intra in conflict cu puterea Ministerului Finantelor. In loc sa se ocupe de cresterea productivitatii muncii, de realizarea unor noi investitii care aduc alte locuri de munca, de cucerirea unor noi piete, managerii firmelor private se ocupa de modul in care pot evita taxele excesive. Si stiu sa faca acest lucru. Pot sa va garantez ca in anul 2002, ponderea veniturilor din impozitele pe salarii in bugetul de stat (salarii taxate cu mai bine de 45 % daca sint mai mari de 300 de dolari americani pe luna) va scadea sub 20 %.