Un război la care am visat de mult

E un război la care am visat de mult pentru că aveam nevoie de el. Tobele sunt amenințător bătute de câteva luni, dar, abia în această săptămână au fost scoase și cuțitele. Medicii de familie, reprezentați de asociațiile lor profesionale, refuză să semneze contractul cu autoritățile statului, în cazul de față Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Nici Ministerul Sănătății nu este străin de conflict, deși joacă rolul neștiutorului copil de trupă. Iar dacă acest refuz va persista, din 1 iulie sistemul medical românesc se va bloca. Medicii de familie au puterea să o facă.
Cabinetele medicilor de familie funcționează pe modelul unor afaceri private al căror principal partener este statul, administratorul miliardelor plătite de cetățeni pentru asigurările de sănătate. Pe lângă medicul care-l conduce, un astfel de cabinet are angajați și facturi de plătit. Doar că relația dintre cabinet și stat este cvasidictatorială. Fiind cel mai important partener al medicului de familie și deținătorul exclusivității asupra banilor cetățenilor, statul reprezentat de CNAS abuzează de multe ori de monopolul pe care-l deține. Dacă în Germania există mai multe Case de Asigurări de Sănătate (atât private, cât și de stat) care se bat pentru a semna contracte cu cât mai mulți medici, în România există una singură. Dacă în Norvegia, unde statul are monopol pe sistemul medical, contribuțiile populației la sistemul de sănătate sunt atât de substanțiale încât vistieria arareori se golește, în România aceste contribuții au fost reduse constant în ultimii patru ani. Rezultatul românesc este cum nu se poate mai rău: un stat care dictează după bunul său plac asupra unui sistem sărăcit.
Medicii de familie din România sunt blocați de ani întregi în această relație malignă. De fiecare dată autoritățile au reușit să-și impună punctul de vedere, mizând fie pe frica medicilor în fața controalelor, fie pe incapacitatea lor de a se descurca în jungla birocratică a sistemului. Dar în acest an, asociațiile profesionale ale medicilor de familie s-au încăpățânat mai abitir ca niciodată. O parte dintre solicitările lor au fost acceptate de către autorități, dar nu și cele esențiale. Cea mai importantă este simplă: suplimentarea banilor rezervați medicinei de familie, România fiind țara europeană care alocă fondurile cele mai reduse. Atât ministrul sănătății, cât și președintele CNAS au anunțat că această suplimentare a devenit realitate. Dar reprezentanții medicilor de familie pot demonstra că este vorba de o păcăleală, de o „creștere ca la radio Erevan“. Statul continuă să încerce să-i păcălească pe medici. Dorind să evite blocarea sistemului, unele Case Județene de Asigurări propun medicilor să semneze acte adiționale pentru a-și putea continua activitatea, ceea ce ar aduce o acceptare camuflată a noului contract pe care autoritățile încearcă să-l impună.
Conflictul e deschis pe toate fronturile, chiar și la nivel personal. Președintele CNAS se plânge că reprezentanții medicilor nu-i răspund la telefon, în timp ce aceștia se justifică spunând că aveau telefoanele închise fiind într-o ședință. Nu mai există nici un grăunte de încredere între părți, iar negocierile sunt imposibile. Punctul slab al breslei medicilor vine însă chiar din interior. Pentru ca forța revendicărilor să rămână intactă, fiecare medic trebuie să spună personal „nu“ autorităților. Nu printr-o ridicare de mână sau prin vreo semnătură on line. Ci prin refuzul asumat al semnării contractului cu autoritățile. Un gest riscant individual, dar care, multiplicat de câteva sute de ori, va pune statul în fața celui mai redutabil adversar cu care s-a confruntat în ultimul deceniu. Un adversar format din sute de cetățeni cu interese comune care doresc să spargă monopolul unui stat mult prea indiferent la nevoile lor individuale. Nu e un război politic, ci e ceva mult mai important: ar fi pentru prima dată în ultimii ani când, în România, cetățenii ar învinge statul. Și abia atunci ne-am reaminti ce e democrația.