4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCopilărie, unde eşti?

Copilărie, unde eşti?

Anii trec foarte repede, mai ales când eşti tânăr. Parcă acum două zile intrai pe porţile şcolii în clasa I; parcă ieri treceai „examenul vieţii“, bacalaureatul, şi îţi alegeai facultatea pe care voiai să o urmezi. Acum eşti matur, au apărut grijile şi compromisurile. Opreşte-te şi întreabă-te: „De ce ţi-e cel mai dor din copilărie?“.
Lui Marius R. îi lipseşte cel mai mult copilul care a fost. „Mi-e dor de Marius R. Mi-e dor de nopţile când plecau părinţii de acasă şi mă prefăceam că dorm, apoi mă furişam afară“.
Andrei S. mărturiseşte că îi lipsesc „verile când mergeam la casa bunicilor, unde jucam fotbal, mâncam corcoduşe, iar seara stăteam pe uliţă. Îmi e dor să fiu copil. Deşi n-am uitat să fiu, vârsta nu-mi permite să mai fac anumite lucruri“.
Ştefaniei B. îi e „dor de pituluşu’, de bătăliile cu apă, de torturile de nămolişcă, de cazemate, de furatul florilor din grădinile vecinilor. Plus toate corcoduşele şi caisele“.
Bogdan T. priveşte cu melancolie spre trecut. „Când eram copil, parcă totul era mai simplu. Nu aveam grija zilei de mâine, grija ratelor care trebuie plătite la timp. Mi-e dor de concediile liniştite cu părinţii din fiecare vară, de planurile pe care mi le făceam pentru viitor“.
Gabriela C. simte şi acum lipsa bunicilor. „În copilărie, bunicii mei încă trăiau. Acum s-au dus şi mi-e foarte dor. Aş da orice să-i mai pot vedea încă o dată, aşa cum mi-i amintesc: blânzi, calzi şi mereu cu gândul la copii şi nepoţi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS