3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii strâng semnături

Găzarii strâng semnături

12 jucători s-au prezentat vineri la vizita medicală, prin cabinetele Policlinicii Sportive din Craiova trecând şi Hugo Moutinho, jucător care a semnat un contract pe doi ani cu formaţia olteană

Pentru a evita aglomeraţia la Policlinica Sportivă din Craiova, oficialii grupării Gaz Metan CFR au programat vizita medicală în trei „tranşe“. Vineri dimineaţă a fost prima întrevedere şi s-au prezentat în faţa medicilor 12 jucători, fiind vorba despre Eugen Rioşanu, Ionuţ Chirea, Mihnea Firoiu, Nicuşor Neacşu, Alin Vigariu, Octavian Nicola, Patrian Trifu, Alexandru Duca, Mădălin Poenaru, Cătălin Duicu, sârbul Milan Mitic şi portughezul Hugo Moutinho. După ce au efectuat vizita medicală, ultimii doi şi-au pus semnăturile pe contracte, Milan Mitic iscălind prelungirea cu două sezoane, pe aceeaşi perioadă fiind valabilă şi noua înţelegere a lusitanului, care a revenit la Severin după nici un an petrecut în liga secundă din Portugalia.
Alţi şase găzari vor trece pe la policlinică miercuri, cea de-a treia întrevedere cu medicii fiind programată pe 4 iulie, când va avea loc şi reunirea lotului.

„Am revenit pentru că se vrea performanţă“

Hugo Moutinho nu a stat deloc pe gânduri când a fost contactat de conducătorii clubului oltean, portughezul afirmând, într-o română aproape perfectă, că răspunsul său a fost influenţat de faptul că Gaz Metan CFR şi-a propus promovarea în doi ani. „Am acceptat imediat să vin la Severin şi să negociez cu Răzvan Lupu (preşedintele clubului – n.r.), pentru că ştiam ce condiţii bune sunt aici, iar faptul că se doreşte promovarea în Liga I a contat foarte mult pentru mine. Mă întorc după nici un an petrecut în Portugalia, pentru că la Severin mă simt ca acasă“, a spus mijlocaşul de 29 de ani, care este vărul celebrului Joao Moutinho, jucător la Sporting Lisabona şi FC Porto. „Cunosc mai mulţi jucători de la Gaz Mezan CFR, cu unii am fost coechipier la FC Drobeta, cu Neacşu, Mitic, iar unii mi-au fost adversari. O să mă integrez repede în echipă, sunt sigur de asta. Şi pe noul antrenor îl ştiu (Cosmin Bodea – n.r.), i-am dat goluri când am jucat împotriva echipei lui. Sper să facem o treabă bună împreună“, a completat, râzând, Moutinho, dezvăluind totodată că de serviciile sale s-au mai interesat şi CS Mioveni şi Ceahlăul Piatra Neamţ.
Hugo Moutinho a declarat că liga a doua din Portugalia este cam la acelaşi nivel cu Liga I şi mult superioară eşalonului secund de la noi din ţară, mărturisind că a fost surprins de ultimele evenimente din fotbalul românesc. „Jucătorii sunt mai tehnici ca aici şi nu se joacă atât de tactic. Ai mai multă libertate pe teren“, a punctat lusitanul. „Am rămas surprins când m-am întors şi am aflat că Universitatea a retrogradat, că Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa… În România te aştepţi la orice. În fiecare an apar surprize“, a completat Moutinho.

Mitic a refuzat-o
pe Ştiinţa

Mijlocaşul Milan Mitic a fost şi el în centrul atenţiei vineri. Pe lângă efectuarea vizitei medicale şi semnarea noului angajament, sârbul a început şi procedurile de obţinere a vizei de şedere în România, fiind extracomunitar. „Am semnat pe încă doi ani şi mă bucur foarte mult. N-am dus lipsă de oferte. Jerry Gane m-a întrebat dacă vreau să vin la Universitatea şi am avut oferte concrete şi din Serbia, dar eu mă simt bine la Severin şi vreau să joc aici“, a spus Mitic. Chestionat în legătură cu modificările staff-ului tehnic, Milan Mitic a fost tranşant: „Asta este situaţia, mergem înainte. Important este să fie bine la echipă. Eu mă bucur că s-a pus la punct un proiect şi că se doreşte crearea unei formaţii puternice şi promovarea“.

Boroiban a plecat
de la Petrolul

Atacantul Laurenţiu Boroiban, aflat de la începutul săptămânii în pregătiri cu Petrolul Ploieşti, nu a acceptat să dea probe la formaţia prahoveană, iar vineri dimineaţă şi-a făcut bagajele. „Vin la Craiova… După antrenamentul de joi dimineaţă, când m-am lovit puternic la piciorul drept, l-am abordat pe Vivi Răchită şi i-am spus că eu nu vreau să stau în probe şi să mă accidentez aiurea, pentru că mă cunoaşte foarte bine şi vreau să ştiu dacă rămân sau nu la echipă. Nu cred că i-a convenit şi mi-a zis că a doua zi îmi dă răspunsul. Aşa a şi fost, mi-a zis de dimineaţă (vineri – n.r.) că mai are doi atacanţi în vizor şi că n-are rost să mă ţină, mai ales că nu vreau să continuu să mă pregătesc cu ei. Îmi rupeam picioarele degeaba. Nu mă băga nimeni în seamă pe acolo, probabil pentru că erau mulţi în probe şi aveau de unde să aleagă. Vin acasă îşi îmi văd de treaba mea la Gaz“, a spus Boroiban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII