Proiectul „Teatru peste tot“ al Asociaţiei I.S. Drăgulescu a ajuns la bun sfârşit. Unsprezece comune, 1.050 de kilometri parcurși, peste 3.000 de spectatori şi o încercare de a promova cultura în mediul rural. Ce a reprezentat evenimentul pentru Asociaţie ne poate spune cel mai bine preşedintele ei, Vlad Drăgulescu.
Gazeta de Sud: Comparativ cu celelalte proiecte ale Asociaţiei, prin ce s-a remarcat acesta în mod special?
Vlad Drăgulescu: A fost cea mai mare provocare de până acum. Cel mai lung turneu. În plus, a fost şi lansarea oficială a „Teatrulescu Junior“.
GdS: Care au fost reacţiile locuitorilor din satele în care aţi jucat „Teatru peste tot“?
V.D.: Oamenii au fost foarte deschişi. S-au bucurat foarte mult şi, în mod evident, au participat cu sufletul la spectacole.
GdS: Ce moment te-a impresionat cel mai mult pe tot parcursul turneului?
V.D.: De momente impresionante am avut parte în fiecare sat. Atenţia cu care priveau copiii şi bucuria cu care ne-au primit, cuminţenia şi modestia lor ne-au dat aripi şi mai mari pentru următoarea zi de „Teatru peste tot“. Îmi aduc aminte de un copil pe care l-am întâlnit chiar în prima zi. Asupra lui mi-a atras atenţia Laurenţiu Tudor, care a făcut figurine din baloane, iar acest copil, după ce a văzut doar o singură dată cum Laurenţiu a confecţionat un căţel din balon, a reprodus identic etapele şi a reuşit din prima să facă un căţel identic. Din fericire, acest lucru a demonstrat încă o dată nevoia existenţei proiectului „Teatru peste tot“ sau a altor proiecte similare.
GdS: Proiectul a fost destul de îndrăzneţ. Multă lume consideră că o mişcare de genul acesta nu ar avea rost, preferând să îi marginalizeze pe cei cu acces redus la scena teatrală. Ce aţi învăţat în acest turneu?
V.D.: Din fericire, „îndrăzneala“ noastră a dat roade foarte rapid. Întotdeauna ne-a plăcut să contrazicem vocile pesimiste, de aici şi sloganul nostru „Pentru că noi credem!“. Plăcerea este, în acest caz, cu atât mai mare cu cât contrazicerea vine exact de la cei pe care mulţi îi marginalizează de mult prea multă vreme. În fiecare sat am întâlnit oameni deosebiţi, foarte deschişi, copii interesaţi de teatru şi de ceea ce înseamnă acest fenomen. În multe locuri s-a întâmplat ca elevii, deşi nu erau însoţiţi de părinţi sau profesori, să fie mult mai cuminţi şi mai atenţi decât publicul de la oraş. Am învăţat foarte multe cu ajutorul acestui proiect şi, pentru ediţia a II-a, vom veni cu mult mai multe opţiuni în faţa publicului de la sate.
GdS: Mai mult ca sigur, Asociaţia I.S. Drăgulescu vrea să facă şi mai multe proiecte în acest gen. Ce planuri aveţi pentru lunile care urmează?
V.D.: Încercăm să avem de anul viitor un preambul pentru „Teatru peste tot“ cu ajutorul unui proiect prin care vom încerca să trimitem în cât mai multe sate tineri actori care, timp de o lună, să încerce să lucreze cu amatorii de teatru la realizarea unui minispectacol. Pentru lunile ce urmează însă, pregătim o ediţie nouă şi adăugită, cu multe surprize, a proiectului „Zilele Întâmplării“. Apoi vom relua proiectul „Unde, cine, ce“. În final, o să oferim, ca în fiecare an de Zilele Craiovei, „Nocturnele de teatru“. Totuşi, e posibil ca între aceste proiecte să apară şi altele noi, cu idei noi care încă nu ne-au trecut prin cap.
„Pentru că noi credem!“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei