4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCartea cinefililor

Cartea cinefililor

Cartea-album „1001 de filme de văzut într-o viaţă“, apărută în anul 2005 la Editura Rao, este cadoul perfect pe care poţi să-l faci. Ţie sau celor dragi. De pe copertă îţi zâmbeşte regretatul Heath Ledger, în rolul lui Joker din „Cavalerul negru“, şi te îndeamnă să o deschizi.
Volumul este o enciclopedie a celor mai bune 1001 de filme, ordonate cronologic, cu fotografii, afişe de film, un index tematic şi unul de regizori. La începutul cărţii ai o „listă de bifat“, ca să ţii o evidenţă clară a filmelor pe care le-ai văzut din marea înşiruire. Lucrarea este departe de a fi doar un album informativ, ci urmăreşte şi o transformare a cititorului obişnuit într-un cinefil adevărat. Prin recenziile scrise impecabil şi pasionant, „1001 de filme de văzut într-o viaţă“ este o antologie care inventariază creaţiile memorabile din istoria cinematografului. Ilustrată cu sute de cadre din filme, cu portrete şi postere, cartea grupează producţii cinematografice memorabile din toate genurile, de la acţiune la documentar şi scurtmetraj, de la animaţie şi comedie la musical şi poliţist, de la thriller şi western la romance. Selecţia include filme realizate în peste 30 de ţări şi acoperă mai bine de un secol de cinematografie, din 1902 şi până în apropiatul 2008.
Cu peste 950 de pagini de informaţie brută şi o scriitură ce-ţi face poftă de vizionat, „1001 de filme de văzut într-o viaţă“ este o carte de care devii dependent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS