Într-o conferinţă ţinută în 1926 la Teatrul Naţional din Craiova, academicianul Simion Mehedinţi îşi manifesta încrederea faţă de olteni
Naţionalistul şi legionarul Simion Mehedinţi, format în stilul şcolii lui Titu Maiorescu, a poposit şi în capitala Olteniei. Aşa cum teatrul din Craiova de azi îşi are binecunoscutele întâlniri-conferinţe, la fel era şi în trecut.
Simion Mehedinţi îşi făcuse un obicei din a educa masele, în special tineretul, prin scrierile și variatele sale conferințe ținute în fața studențimii române. Aşadar, la 14 noiembrie 1926, geograful Mehedinţi şi-a îndreptat busola către frumoasa Craiovă, pentru a vorbi despre valori, importanţa unităţii naţionale şi necesitatea noii generaţii de se păstra măcar la nivelul fruntaşilor zonei. Cuvântarea s-a numit „Ce aşteptăm de la olteni“.
O conferinţă plină de provocări
„În timpurile din urmă, au pornit din Oltenia câteva iniţiative de laudă. Se simte o reală înviorare în literatură, în critică, în folklor şi chiar în arheologia preistorică a acestui colţ de pământ. Apoi felul cum teatrul craiovean s’a îndreptat spre sate a impresionat pe mulţi şi a fost luat ca pildă de toţi cei care înţeleg însemnătatea educativă a artei dramatice.
Astfel, am ajuns şi eu la încheierea că Oltenii se pregătesc pentru o manifestare de viaţă proprie cât mai intensă. Iată împrejurarea de care s’a legat venirea mea aici şi speranţa deşteptată în sufletul meu. România-Nouă cere Olteniei câţiva oameni noui, la fel cu aceia care au umplut odinioară cu numele lor istoria întregului neam. Am venit deci şi eu să le ies întru întâmpinare şi, dacă se poate, să grăbesc sosirea lor. Nu numai semnele de renaştere oltenească, pe care le-am amintit adineaori, dar şi alte semne mai vechi, mă fac să-mi îndrept ochii spre această parte a ţării; n-o spun ca o măgulire pentru Olteni, ci din o adâncă convingere de geograf şi etnograf. N-am fost şi nu sunt prooroc. Nu ştiu dacă s’a născut ori nu în acest colţ de ţară omul pe care îl aşteptăm. Ştiu însă cum va fi el“, mărturisea Simion Mehedinţi.
De aici şi-a început, apoi, enumerarea personalităţilor, a emblemelor umane care au făcut cinste Olteniei în ţară şi peste hotare. Începând cu Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, şi ajungând la Ion Maiorescu şi la fiul său, Titu Maiorescu, academicianul a afirmat că „e tocmai o problemă de stat, care m’a îndemnat să vă reamintesc câteva figuri de bărbaţi legate deaproape cu istoria Craiovei şi a Olteniei. E vorba de datoria noastră de a păstra şi înălţa propriul nostru popor. Şi, faţă de această fundamentală datorie, întreb: câţi dintre Oltenii de azi sunt gata să se ridice la înălţimea vechilor Olteni care de atâtea ori au înţeles semnele vremii?“.
„Cu atâta mai puţin nu mă îndoiesc de Olteni“
Discursul înflăcărat al lui Simion Mehedinţi a devenit cu atât mai important cu cât el însuşi a recunoscut că oltenii erau o piesă importantă în mozaicul social, politic şi cultural: „Eu nu mă îndoesc o clipă de însuşirile poporului nostru de nicăieri şi cu atâta mai puţin nu mă îndoiesc de Olteni. Dar nu pot să tac adevărul, că nu gloata hotărăşte destinul naţiunilor, ci mai întâi şi mai întâi de toate, personalităţile eminente ale fiecărei epoce“. De aici se poate observa nevoia iminentă a unor viitori oameni glorioşi, pe care Simion Mehedinţi îi vedea în tineretul şi în studenţimea acelei vremi. Ei erau diferiţi, sau puteau fi, de „cei lipsiţi de simţul critic, corciturile, streinii şi înstreinaţii care sunt gata să ne adoarmă, cu lauda isprăvilor din anii din urmă. Dar tocmai fiindcă cunosc astfel de lucruri, eu nu m’am dus cu întrebarea mea la Vijniţa, pe malurile Ceremuşului, ci am venit la Craiova, pe malurile Jiului“.
Nu ştim dacă vorbele marelui academician au rodit în sufletul celor care l-au ascultat cuvântând la Teatrul Naţional din Craiova, într-o zi de noiembrie. Însă, la aproximativ 85 de ani de atunci, cuvintele lăsate moştenire arată nu naţionalismul cu conotaţii negative, ci dragostea faţă de o zonă şi o ţară în care puţini mai au încredere: „Tineri ai vremilor de azi! Soarta v’a pus înainte o mare alternativă: vă aşteaptă sau o veşnică laudă, sau o batjocură veşnică! Să ştiţi că sunteţi cei din urmă care mai puteţi alege cu sorţi de izbândă“.
