4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Gata cu vacanţa!

Cele două prim-divizionare de volei de la SCM-U Craiova şi-au reluat pregătirea pe plan local. Nu vor face cantonament la mare sau la munte, ci vor participa la turnee amicale. Campionatul va debuta în luna octombrie.

Componenţii echipelor de volei masculin şi feminin de la SCM-U Craiova au încheiat vacanţa. Antrenorii Dan Pascu (băieţi) şi Puşa Dina (fete) au programat primul antrenament luni după-amiază, iar în următoarele zile voleibaliştii se vor pregăti în parc şi în sală. La fel ca şi celelalte trei formaţii din cadrul clubului, jucătorii nu vor avea parte de cantonament la mare sau la munte. Ei vor participa la mai multe turnee amicale în ţară şi sunt şanse mari să fie gazda a două memoriale, „Ion Constantinescu“ (feminin) şi „Radu Zamfirescu“ (masculin).

Miza pe tinere

În intersezon au avut loc schimbări în loturile celor două echipe. Antrenorul băieţilor, Dan Pascu, a reuşit să păstreze nucleul de jucători. Au plecat centrul Andrei Sănduţă, în locul lui fiind adus Ionuţ Ion, de la CSM Bucureşti. Şi Daniel Todoran, care evolua tot centru, s-a despărţit de echipa olteană, fiind înlocuit cu Ionuţ Rus, ultima oară la Universitatea Cluj. Al treilea jucător adus de Dan Pascu a fost Nicolae Ghionea (secund), care a revenit acasă după un sezon în care şi-a încercat norocul la altă echipă. Alt jucător care nu va mai îmbrăca din toamnă tricoul alb-albastru este Sorin Schiesz, care fusese adus în iarnă de SCM-U Craiova de la Târgu Mureş.
Astfel, lotul în sezonul viitor va fi alcătuit din jucătorii: Laurenţiu Vânătoru, Milos Gavilovic, Marian Bala, Cristian Pop, Adrian Briscan, Ionuţ Teleleu, Alexandru Căpitanu, Filip Todor şi Dragoş Triculescu. Acestora li se pot alătura doi juniori valoroşi de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ din Craiova, Dragoş Toma şi Gabriel Bontea. „Sperăm să îi aducem, cu dublă legitimare, pe doi jucători de la Colegiul Naţional «Nicolae Titulescu», Bontea şi Toma. Ambii sunt componenţi de bază ai lotului naţional de cadeţi, iar în această vară au cucerit medalia de bronz la Balcaniada din Turcia“, a spus Nicu Stoian, directorul SCM-U Craiova.
Dacă Dan Pascu poate spune că are avantajul omogenităţii lotului, nu acelaşi lucru îl poate afirma şi antrenoarea echipei feminine. Puşa Dina nu va mai putea miza în sezonul viitor al Diviziei A1 pe două jucătoare experimentate, Vali Rusu şi Anca Paşca. În schimb, au fost transferate două junioare de la CSS Baia Mare, componente ale lotului naţional, Brigitte Creangă şi Andreea Matei, ambele evoluând pe postul de extremă. La echipă au revenit două foste jucătoare, Ioana Vasinca şi Ana Maria Udubaşa.
Oltenii vor să construiască o echipă de viitor şi vor să mai aducă alte două junioare din ţară, de la Buzău, Iuliana Matache (centru) şi Roxana Petre (secund). În ceea ce priveşte postul de coordonator de joc, oficialii olteni o „vânează“ pe Alice Kapelovies, voleibalistă de 22 de ani, care în ultimii ani a evoluat în Franţa. Kapelovies ar veni pe un post pe care mai evoluează tânăra craioveancă Ramona Postea. Din lot mai fac parte jucătoarele: Denisa Rogojinaru, Cristina Zanfir, Ana Maria Hambele, Raluca Constantinescu şi Patricia Ardelean.

Antrenorii spun că locurile 1-8 e un obiectiv realizabil

Obiectivul celor două formaţii de volei craiovene în noul sezon va fi clasarea în primele opt locuri. „Avem un lot competitiv, în care sunt şi câteva junioare de perspectivă. Avem obiectiv locurile 1-8, este realizabil, sper să avem o prezenţă consistentă în prima parte a clasamentului“, a spus antrenoarea Puşa Dina. „Am ţinut să păstrăm nucleul de bază din ediţia trecută de campionat, care pe final de sezon a şi avut multe jocuri reuşite. Avem un lot omogen, iar obiectivul se poate îndeplini. Ne dorim să demonstrăm că formăm un grup valoros, care să se ridice mult peste poziţia ocupată în campionatul trecut“, a menţionat Dan Pascu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS