4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Cârpeli la arteziene

Fântânile arteziene din centrul Craiovei sunt parcă urmărite de ghinion. Cu toate că au înghiţit bani grei atunci când au fost construite, ele îi dau permanent de furcă administratorului, RAADPFL Craiova. În ultima perioadă, după ce a fost pusă „pe picioare“ arteziana cântătoare din Piaţa „Mihai Viteazul“, au cedat pompele de la fântânile din imediata vecinătate a statuii. Prin urmare, de două săptămâni, acestea au rămas pe uscat. „La fântânile arteziene de sus, de lângă statuie, avem probleme cu o bobină. Am reparat noi, în cadrul Regiei, atât cât s-a putut, iar pentru restul am apelat la o firmă de specialitate. Costurile nu sunt mari, în jur de 600 de lei. Din păcate, când am remontat-o, nu au putut fi puse în funcţiune fântânile. Există un termen de garanţie şi firma respectivă este obligată să refacă lucrarea. Credem că până la sfârşitul acestei săptămâni vor putea fi pornite şi aceste fântâni“, a precizat Ion Petre, directorul RAADPFL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII