Înaintea jocului cu FCM Târgu Mureş, gorjenii au mari probleme în zona centrală a defensivei. Viera, Cardoso şi Chiricheş sunt incerţi, ultimul având şanse infime de a fi recuperat.
Recuperarea psihică a jucătorilor după înfrângerea nemeritată cu Astra şi recuperarea fizică a celor trei fundaşi, Ousmane Viera, Alexandre Cardoso şi Vlad Chiricheş, sunt preocupările staff-ului tehnic de la Pandurii înaintea partidei de mâine, cu FCM Târgu Mureş. Petre Grigoraş le-a cerut elevilor săi să nu-şi mai plângă de milă după eşecul cu Astra, scor 1-2. „Trebuie să fim bărbaţi, să acceptăm şi astfel de jocuri. Dacă stăm şi plângem, înfrângerile or să se ţină lanţ. Problema numărul unu acum e refacerea psihică. Toţi au păreri de rău. Am fi putut avea 17 puncte după opt etape, ceea ce ar fi fost mai mult decât bine. Zilele următoare trebuie să ne adunăm, să ne recuperăm şi jucătorii accidentaţi, e vorba de Chiricheş, Viera, Cardoso. Chiar dacă ultimii doi au terminat meciul în picioare, din păcate, au unele probleme medicale. Să vedem dacă dintre cei trei se va recupera măcar unu. Nu cred că pe Chiricheş ne vom putea baza după cum se prezenta ieri (marţi – n.r.). Glezna era vânătă şi umflată şi avea dureri la mers. Mi-e greu să cred că în până la meci se poate reface 100%. Vom merge cu 20-21 de jucători. Vreau să încerc să-i refac pentru că mai avem două antrenamente la Târgu Mureş“, a declarat Grigoraş.
Tibor Selymes, pe banca mureşenilor
FCM Târgu Mureş a încetat colaborarea cu Ovidiu Sabău în această săptămână şi l-a instalat pe banca tehnică pe Tibor Selymes. Grig crede că această schimbare poate revitaliza gruparea mureşeană. „O schimbare poate să aducă un reviriment în jocul echipei. Îl respect pe Sabău, e un antrenor foarte bun, îmi pare rău pentru el. Sunt convins că reuşea să scoată şi el echipa, are calităţi. Îmi aduc aminte de schimbarea mea aici, s-a văzut un reviriment, un declic psihic, e posibil şi la ei să fie. Au jucători valoroşi în componenţă, jocul echipei nu a fost atât de rău pe cât arată locul în clasament“, a spus Grigoraş.
Lemnaru, golgheterul
Valentin Lemnaru a înscris patru goluri în primele opt etape şi ameninţă recordul lui Sorin Vintilescu la Pandurii, de şase goluri stagionale. „Este un atacant pe care l-am vrut. Nu a dezamăgit nici returul sezonului trecut. Am avut încredere în el, am încredere în continuare şi încrederea mi-a fost răsplătită prin jocul lui. Sper ca până la final să reuşim să depăşim recordul lui Vintilescu şi aici mă refer la doi-trei jucători“, a afirmat Grig.