6.7 C
Craiova
duminică, 10 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCultură de Zilele Craiovei

Cultură de Zilele Craiovei

Pentru a XV-a ediţie a Zilelor Municipiului, Primăria, Consiliul Local Craiova şi instituţiile
de cultură au pregătit o ofertă variată de manifestări

Începând cu data de 25 şi până pe 30 octombrie, de marţi şi până duminică, craiovenii vor avea parte de o săptămână plină şi de un program cultural variat, care include piese de teatru, concerte, expoziţii, spectacole şi întâlniri inedite.

Piese de teatru şi concerte

În fiecare zi, ora 11.00 este dedicată Teatrului „Colibri“ (cu excepţia primei zile, când spectacolul va începe la ora 18.00). În Piaţa „Mihai Viteazul“ se vor juca, pe rând, „Nunta“, „Invitaţie la joacă“, „Jocuri magice“, „Şoricelul şi Balena Banela“, „Punguţa cu doi bani“ şi „Capra cu trei iezi“.
Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ va găzdui, în fiecare zi, de la ora 19.00 (excepţie făcând ziua de 29 octombrie, cu ora 18.00), spectacole proprii sau ale instituţiilor invitate. Acestea vor fi „Lacul Lebedelor“ al Teatrului Rus de Operă şi Balet din Odessa (Ucraina), „Două poveşti de amor“ al ArCub Bucureşti, „Sâmbătă, Duminică, Luni“ al Teatrului Naţional Bucureşti, „O scrisoare pierdută“ al Teatrului de Comedie Bucureşti, iar sâmbătă și duminică, „Hoţi“ şi „Tartuffe“, ambele ale Naţionalului craiovean. Pe 30 octombrie, teatrul va organiza şi o Întâlnire SpectActor, al cărei invitat va fi George Banu.
Scena lirică din Craiova pregăteşte şi ea manifestări felurite. Pe 25 octombrie, vom avea un „Dialog de artă“ (ora 18.00), pe 26 octombrie, va avea loc Expoziţia de artă plastică digitală (ora 10.00) şi „Revista Revistelor“ (ora 19.00), un spectacol al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“. În cea de-a treia zi a programului, Teatrul „George Ciprian“ din Buzău va aduce „Sirena şi Victoria“ (ora 19.00), iar pe 28 octombrie, Horaţiu Mălăele va susţine „One Man Show“ (ora 19.00). Pe 29 octombrie, va fi sărbătorită Ziua Naţională a Greciei (15.00), dar va avea loc şi un spectacol susţinut de ansambluri folclorice de amatori (ora 19.00). În ultima seară a Zilelor Craiovei, Teatrul Liric va oferi publicului opera „Boema“ de Giacomo Puccini (ora 19.00).
Filarmonica „Oltenia“ organizează, pentru 27 octombrie, de la ora 19.00, concertul extraordinar al lui Tudor Gheorghe, „Vremea nemâniei“, la care biletele s-au epuizat. La cererea publicului, spectacolul se va relua duminică, 27 noiembrie, de la aceeaşi oră, iar preţul unui bilet este de 60 de lei. Pe 28 octombrie, filarmonica va găzdui un concert al Orchestrei simfonice a instituţiei, sub dirijoratul lui Walter Hilgers (Austria), începând cu ora 19.00, iar pentru 29 octombrie, Ansamblul Imago Mundi din Capitală a pregătit un concert de muzică veche românească.

Expoziţii, concursuri şi manifestări în aer liber

Expoziţiile au şi ele o pondere mare în calendarul Zilelor Craiovei. Marţi, 25 octombrie, Colegiul Naţional „Carol I“ va găzdui o expoziţie de carte dedicată împlinirii a 180 de ani de la renaşterea Armatei Naţionale şi de la înfiinţarea Strajei Pământeşti (12.00), iar Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va organiza o expoziţie cu titlul „Pelegrin prin Craiova“ (17.00). Miercuri, la sediul Palace al primăriei va fi pregătită o expoziţie de lucrări de artă (11.00), pentru ca, mai apoi, primăria însăşi să fie gazda celei de-a V-a ediţii a Salonului Internaţional de caricatură şi grafică satirică (12.30). La ora 17.00, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ invită doritorii la o expoziţie inedită de cărţi poştale a colecţionarilor craioveni.
Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova organizează, pe 25 octombrie, începând cu ora 14.00, concursul „Oltenia Star“, care se va desfăşura pe diverse secţiuni (artă plastică, muzică, poezie). Palatul Copiilor pregăteşte, pentru 27 octombrie, la ora 15.00, programe artistice ale copiilor, care vor include „Momente şi schiţe“ de I.L. Caragiale şi „La Lilieci“ de Marin Sorescu“. Pe 29 octombrie, Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va decerna, începând cu ora 18.00, premiile celei de-a XXXIII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie TRADEM. În ultimele două zile ale manifestărilor, de la ora 12.00, în Piaţa „Mihai Viteazul“ vor avea loc spectacole susţinute de copii.
A XXXIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari va avea deschiderea oficială pe 28 octombrie, la ora 11.00, şi va dura până duminică, atunci când, la ora 11.30, va avea loc Festivitatea de premiere şi oferirea Premiului Cetăţii Banilor. Evenimentele muzicale în aer liber se vor desfăşura numai la sfârşitul săptămânii. Ele vor începe vineri, 28 octombrie, la ora 18.00, pe esplanada Poştei din Craioviţa Nouă, cu melodii şi dansuri folclorice, în timp ce, la ora 19.00, Parcul Tineretului va fi gazda concertelor susținute de Phoenix, Loredana, Delia, Fly Project, DJ Project şi Giulia. Sâmbătă, la ora 10.00, în Piaţa Centrală se va sărbători Ziua Recoltei, cu ocazia căreia va fi susţinut un spectacol de melodii şi dansuri folclorice. De la ora 18.00, în Piaţa „Mihai Viteazul“ va avea loc un flash mob, cu o coregrafie pe un colaj muzical, iar pe scena din Parcul Tineretului, începând cu ora 19.00, vor urca Holograf, Voltaj, Zdob şi Zdub şi Anda Adam.
Săptămâna de distracţie se va încheia după concertele Direcţia 5, Sistem, Alex Velea, Talisman, Andreea Bălan şi Petrişor Ruge, care vor începe la ora 19.00 în Parcul Tineretului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII