Angajatii SC TRANSLOC SA Tirgu Jiu, unitate care asigura transportul de calatori cu troleibuzele in municipiu, au refuzat ieri sa mai plece in cursa. Greva a durat doua ore, timp in care cetatenii au asteptat nemultumiti in statii. Conflictul a fost declansat miercuri seara, cind citiva muncitori au blocat iesirea troleibuzelor din unitate. Aceasta din cauza ca la sedinta Consiliului de Administratie al societatii, Viorel Irod, liderul de sindicat, nu a avut acces. In acel moment, seful sindicalistilor a luat hotarirea de a bloca poarta unitatii, impiedicind in acest fel plecarea troleelor in cursa. Directorul Vasile Cailean a raspuns la acest gest chemind cagulatii si gardienii publici, iar interventia acestora a calmat spiritele. Conflictul a continuat totusi si dupa miezul noptii, pe parcursul careia Vasile Cailean a purtat mai multe runde de discutii cu liderii protestatarilor. Cu toate ca seful unitatii spera intr-o rezolvare a conflictului, soferii au declansat greva. Ana Vaduva, care a avut de suferit de pe urma grevei soferilor din TRANSLOC, a spus: „Nu se poate, domnule, asa ceva! Ne trezim dimineata, avem si noi copii care trebuie sa mearga la scoala. Avem serviciu. Puteau totusi sa ne anunte si pe noi de greva asta, pentru ca foarte multa lume a intirziat. Si mai avem si abonamente. Em am ajuns la serviciu pe jos. Ce era sa fac? In statia in care am asteptat eu de pomana erau peste 30 de persoane. Degeaba, ca nu a venit nici un troleibuz. Unii au luat taxiul. Nu stiu ce i-a mai apucat si pe astia sa faca greva pe spinarea noastra. Sa speram ca o sa le vina mintea la cap si o sa stea linistiti.“
Primarul se gindeste sa schimbe conducerea TRANSLOC
Conflictul de munca de la TRANSLOC are mai multe cauze. Prima dintre acestea ar fi existenta a doua sindicate care s-au actionat reciproc in justitie. Viorel Irod este liderul primului sindicat, care are 140 de muncitori, dintre care 35 sint soferi. Sapte angajati si-au facut un alt sindicat. Viorel Irod a spus: „Este o debandada ceea ce se intimpla aici. Nu exista fise de post, nu exista nimic. Si, mai mult decit atit, un sofer tine in spate trei angajati: electricieni, mecanici, taxatoare si personalul TESA. Nu avem si noi o roata, un surub. Nimic. Cu ce sa ne reparam masinile? Noi nu mai putem sa plecam in cursa. Peste 95% din troleibuze trebuie casate. Pui viata oamenilor in pericol. Cei din conducere se duc, se plimba si iau salarii mari. Solicitam demisia Consiliului de Administratie. Unii sindicalisti au cerut si demisia directorului. In loc sa ne aduca troleibuze noi, ne-au trintit vreo trei Dacii de pe la consiliul judetean, iar noi trebuie sa avem grija de ele cu benzina si cu piese.“ Vasile Cailean a spus ca protestele muncitorilor sint neintemeiate, peste 70% dintre acestia semnind contractul colectiv de munca: „Sint probleme cu unii angajati care nu au semnat contractul colectiv de munca si nu pot primi salariile marite. In rest, ce sa spun? Exista doua sindicate. Cu cine sa purtam discutii? Au cerut demisia Consiliului de Administratie? Pai, acesta a fost ales de catre Consiliul Local Tirgu Jiu.“ Parerea primarului Florin Circiumaru difera cu mult de cea a lui Vasile Cailean. De altfel, acesta nici nu a fost bagat in seama de catre edil in momentul in care Florin Circiumaru s-a deplasat la TRANSLOC pentru discutii cu sindicalistii. „Este foarte grav ca nu m-a anuntat de proteste. O mare greseala. Nu poate suferi un oras intreg pentru o mina de oameni. Iar faptul ca nu i-a permis lui Viorel Irod sa participe la sedinta Consiliului de Administratie reprezinta o incalcare a Legii sindicatelor. O sa ma intilnesc cu cei de la TRANSLOC, iar daca va fi cazul voi propune consiliului local schimbarea conducerii“, a spus Florin Circiumaru.