Pentru a se asigura că numărul de consumatori de substanţe interzise nu se va mări, din ce în ce mai multe instituţii se implică în diverse campanii de conştientizare. Anul acesta, la balurile studenţeşti, tinerii care învaţă în Craiova vor fi informaţi cu privire la impactul acestor substanţe asupra sănătăţii şi asupra vieţii sociale. „În perioada 1-30 noiembrie, derulăm proiectul «Toamna Studenţească», sub sloganul Studenţie fără vicii. În cadrul acestui proiect vom organiza o serie de patru evenimente cunoscute mai degrabă ca Baluri ale Bobocilor pe parcursul cărora, pe lângă tradiţionalele concursuri de miss, prezentări de modă, concerte, reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj le vor explica tinerilor efectele nefaste produse de consumul de etnobotanice“, a declarat Dorin Mărgărit, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, care a explicat că acest proiect este derulat de Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, în parteneriat cu Agenţia One Models, ONG-urile studenţeşti din Craiova, precum şi cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj. De asemenea, în cadrul acestor evenimente vor fi distribuite pliante şi vor fi difuzate spoturi video cu efectele consumului de droguri. „Obiectivele acestui proiect sunt cunoaşterea de către tineri a riscurilor la care se supun în cazul consumului de etnobotanice şi informarea lor cu privire la modalităţile în care pot fi ajutaţi sau în care pot ajuta pe alţii aflaţi în situaţii de dependenţă“, a adăugat Dorin Mărgărit.
„Consumul de droguri, tot mai prezent în rândul tinerilor“
Acest proiect se derulează în contextul în care substanţele interzise sunt tot mai populare în rândul tinerilor. „Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS) Craiova, prin organizaţiile studenţeşti care o compun, sprijină şi se implică activ în proiectele antidrog, deoarece consumul de droguri este tot mai prezent în viaţa unora dintre colegii noştri studenţi, care, din diverse motive, recurg la această cale pentru a-şi rezolva anumite probleme“, a declarat Bogdan Alin Stoica, preşedintele COS Craiova.
Baluri ale studenţilor
– 3 noiembrie – Balul Bobocilor de la Medicină;
– 15 noiembrie – Balul Bobocilor de la Facultăţile de Economie şi Administrarea Afacerii, de Agronomie şi de Horticultură;
– 22 noiembrie – Balul Bobocilor de la Facultăţile de Litere, Electrotehnică şi Electromecanică;
– 23 noiembrie – Balul Bobocilor de la Facultăţile de Automatică, Ştiinţe Sociale, Teologie, Istorie, Ştiinţe ale Educaţiei.