Clubul Dinamo Zagreb a anunţat, astăzi, demiterea antrenorului Krunoslav Jurcic, după înfrângerea suferită, miercuri seară, scor 1-7, în meciul cu Olympique Lyon, din ultima etapă a grupei D a Ligii Campionilor, informează Mediafax. „Trebuie să spun cu mare tristeţe că este cea mai dureroasă înfrângere pentru noi. Este cea mai aspră înfrângere din istoria clubului Dinamo Zagreb în cupele europene. Consiliul de Administraţie s-a reunit imediat după meci şi am decis să ne separăm de antrenor. Decizia a fost luată în unanimitate“, a declarat preşedintele grupării croate, Zdravko Mamic.
Krunoslav Jurcic conducea campioana Croaţiei din luna iunie.
Formaţia franceză Olympique Lyon s-a calificat în optimile Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 7-1, echipa Dinamo Zagreb, în ultima etapă a grupei D a Ligii Campionilor. Aceasta era a patra înfrângere consecutivă a echipei Dinamo în campionat şi Liga Campionilor.
Dinamo Zagreb a încheiat grupa fără niciun punct, încasând 22 de goluri în şase meciuri şi marcând doar trei. În campionat, Dinamo se află pe primul loc, cu 42 de puncte după 17 etape.