Revoluţia la care visez nu are culoare politică. Pentru că România anului 2012 nu e o dictatură, ci o ţară condusă prost. Revoluţia la care visez nu e organizată de partide. Pentru că toţi politicienii vorbesc la fel şi fură laolaltă cu marii capitalişti ai ţării. Revoluţia la care visez nu e declanşată de oamenii care vorbesc la televizor. Pentru că România e o ţară cu televiziuni care nu doar informează, ci şi manipulează. Revoluţia la care visez eu e altfel.
E una în care jandarmii îi snopesc în bătaie pe huliganii din galerii, undeva pe străduţele lăturalnice din spatele Spitalului Colţea, în timp ce mii de hipsteri, studenţi şi profesori protestează liber, între clădirea unei facultăţi şi a unui teatru. Revoluţia mea e una în care, sub presiunea străzii, preşedintele ales al României îşi cere public scuze pentru erorile sale, la oră de maximă audienţă. Revoluţia mea e una în care oamenii nu protestează împotriva reformei sistemului medical, ci împotriva corupţiei din spitale.
Revoluţia mea e una în care nimeni nu ştie ce e Legea 4, dar toţi știu ce scrie în articolul 2 din Constituţie: „Nici un grup şi nici o persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu“. Revoluția mea e una în care românii inteligenți de peste hotare nu scriu texte revoltate de la distanță, ci iau primul avion spre acasă. Revoluția mea nu seamănă cu golanii comuniști din Atena, ci cu indignații liberi din Madrid. Revoluția mea e aici, printre noi, dar încă nu știe că există.
Revoluția mea e în scandările auzite zilele astea la Timișoara – „Ole, ole, noi urâm partidele“, sau la Cluj – „PDL și USL, aceeași mizerie“. Revoluția mea e cu acea mamă care i-a spus fiicei sale „Mamă, du-te la proteste dacă știi de ce te duci. Dacă nu știi, stai și sună-ți un prieten care are nevoie de o vorbă bună. E mai valoros decât să fii gură-cască“.
Revoluția mea e cu prietenul meu care, într-o zi, a desfundat singur canalul împuțit din fața blocului în care locuiau alți o sută de oameni. Revoluția mea e cu cei care dau like pe Facebook abia după ce ajung acasă, obosiți după o zi de muncă și patru ore de proteste. Revoluția mea e cu studentul nebun care nu vrea să dea șpagă ca să treacă examenul, e cu femeia șofer care azvârle un zâmbet superior înjurăturilor pe care le primește în trafic, e cu maică-mea, care închide televizorul ca să meargă la un concert.
Revoluția mea e aici, printre noi, dar nimeni nu-i spune că are puterea să schimbe lumea. Așa cum Raed Arafat a schimbat SMURD-ul. Așa cum Marcel Iureș a înființat un teatru independent. Așa cum Cristina Neagu a ajuns cea mai bună handbalistă din lume. Așa cum o echipă mică de cercetători a salvat Institutul Cantacuzino de la pieire. Așa cum toate aceste povești adevărate împing țara mea, mai cu vai, mai cu chiu, înainte.
Știu că sunt idealist, dar știu că la o astfel de revoluție visați și voi. Și, dacă printr-o minune, ea ar deveni realitate, cu siguranță că nu ar vedea-o nimeni la televizor. Pentru că prea mulți dintre noi am fi ocupați să o împlinim și pentru că revoluția la care visez eu nu are spectatori. Are doar actori.
Revoluţia la care visez eu
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei