30.5 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO tinara de 22 de ani a murit dupa ce si-a provocat un avort

O tinara de 22 de ani a murit dupa ce si-a provocat un avort

• Parintii Laurei Nitoi nu pot sa ridice trupul neinsufletit al fetei din spital, intrucit cineva i-a luat buletinul de identitate • Politia a declansat o ancheta pentru elucidarea conditiilor in care a avut loc avortul

O tinara din Drobeta Turnu Severin a murit joi dupa-amiaza din cauza unui avort. Laura Elena Nitoi avea 22 de ani, era insarcinata in luna a cincea si plecase de citeva zile din Severin, unde locuia cu parintii, la bunica ei, in Motru. Aici nu a stat mult timp si a mers la Tirgu Jiu, la familia prietenului ei, despre care nu se stie mare lucru, decit ca este plecat in armata. In noaptea de 12 spre 13 noiembrie, o ambulanta a adus-o pe Laura Nitoi in stare grava la Spitalul Judetean din Tirgu Jiu, unde a fost preluata de medicii de la Sectia ginecologie.

Dupa ce i-au fost acordate primele ingrijiri medicale, tinara a fost trimisa in sala de operatie, pentru o interventie de inlaturare a fatului. Inainte de operatie, tinara a negat ca si-ar fi provocat un avort si a refuzat sa spuna cine este tatal copilului. La aproximativ cinci ore de la operatie, tinara nu a mai rezistat si a decedat. „Am aflat ca statea la o bunica in satul Lupoita, de linga Motru, care ii facuse acte pe casa. De acolo a plecat la concubin, in Tirgu Jiu, unde locuia cu sora si mama acestuia.

Ele au adus-o la spital. Ea a incercat sa rezolve singura avortul asta, dar dupa trei luni nu mai este posibil. Oricum, nu a recunoscut ca a facut asta sau ca a ajutat-o cineva. Decesul a avut loc in urma unui avort provocat toxico-septic“, a declarat medicul Dumitru Patrascoiu, seful Sectiei ginecologie din cadrul Spitalului Judetean Tirgu Jiu.

Mama fetei nu a stiut nimic

Medicii au spus ca, atunci cind au plecat din spital, cele care o adusesera pe tinara i-ar fi luat acesteia documentele de identitate. Acest lucru i-a pus pe parintii Laurei Nitoi in imposibilitatea de a putea lua acasa trupul neinsufletit al fetei.

Familia Nitoi a ramas inmarmurita la auzul vestii ca Laura era insarcinata in luna a cincea. Nici Ioana Nitoi, mama fetei, nu a stiut. „Nu stiam nimic. Mie nu imi vine sa cred, fiindca nu mi-a spus nimic. Si stateam cu ea acasa. Noi credeam ca este la Motru, dar ea era la Tirgu Jiu. Nu stim cine i-a luat actele si ce s-a intimplat. Acum citeva zile a venit la Severin si a facut baie, am vorbit, dupa care s-a intors in Gorj. Nu stim familia asta la care a stat. Nu stim nici de unde sa facem rost de buletin sa o luam acasa“, a povestit mama Laurei.

Inspectoratul de Politie al Judetului Gorj a declansat o ancheta in acest caz pentru a elucida conditiile in care s-a produs avortul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS