Nu putem sti mare lucru despre adevarata stare a natiunii

Intr-una din zilele trecute am fost invitatul unei dezbateri televizate pe teme ale actualitatii. „Spuneti-ne ceva despre starea natiunii“- mi s-a adresat moderatorul cind mi-a venit rindul, e drept, tirziu, deoarece politicienii poftiti la taifas nu mai conteneau cu vorbitul. Am raspuns evaziv. Marturisesc sincer ca nu puteam spune nimic despre starea natiunii. Ma refer, fireste, la starea natiunii reale si nu a natiunii din discursuri si chiar din articole. Si nu cred ca alti analisti, chiar daca mai isteti decit mine, ar fi putut declara ceva interesant. Cauzele acestei neputinte, de a defini exact starea natiunii la finele lui 2003, stau intr-un complex de situatii.

Pe primul loc se afla, desigur, identificarea tarii adevarate, tara care incepe de dincolo de Chitila, cu tara artificiala, tara limitata la perimetrul bucurestean marcat de Palatul Victoria, Casa Presei Libere, Palatul Cotroceni si Palatul Parlamentului. In acest spatiu, e zilnic o larma de iarmaroc. Aici isi tin conferintele lor de presa partidele si principalele institutii ale puterii. Si tot aici, jurnalistii consemneaza si trimit spre cititor declaratiile politice, faptele mai mult sau mai putin senzationale dintr-o realitate altfel cenusie. In spatiul dintre cele patru puncte cardinale ale centrului bucurestean se incing polemici inversunate, dispute care, spre deosebire de anii Romaniei Mici, nu mai sfirsesc pe terenul de duel, ci poate cel mult in salile tribunalelor, se dau publicitatii infricosatoare cazuri de coruptie, sint bociti oamenii de rind si aratati cu degetul guvernantii. Daca treci insa de Chitila, constati ca nimic din galagia asta n-ajunge pina la natiunea reala, pina la adevarata tara. Dincolo de perimetrul strimt al scenei bucurestene centrale e o alta lume, cu alte probleme, adevaratele probleme ale vietii, dar si cu alte criterii de cintarire a politicii. Tara artificiala, tara falsa, face un zgomot atit de puternic, desfasoara atitea lumini de scena, incit analistului ii e destul de greu sa auda si sa vada ce spune si ce face tara reala. De aceea, exista riscul ca si cel mai lucid chirurg al politicii sa se insele, confundind starea natiunii profunde cu starea natiunii de cafenea.

Cum putem sa stim care e adevarul despre starea natiunii de dincolo de Chitila? Larmei facute de natiunea de mucava i se adauga, pentru a complica diagnosticarea natiunii profunde, alte situatii specifice prezentului. Nu poti sti nimic despre starea natiunii din sondajele de opinie. Pe de o parte, pentru ca ele sint mai contestate ca niciodata de catre partile aflate in ciorovaiala electorala. Pe de alta, pentru ca viata le-a dovedit incapacitatea de a sesiza adevaratele stari de spirit. Daca ne-am fi luat dupa sondajele din perioada premergatoare referendumului, natiunea murea de nerabdare sa zburde pe cimpiile votului entuziast. Pentru ca in zilele decisive sa fie nevoie de fugarirea electoratului pe strazi si prin porumbisti pentru a-l aduce la urne. Nici natiunea din cifrele statistice nu e totuna cu natiunea reala. De mai mult timp, statistica s-a transformat intr-o arma politica.

Judecind dupa greve, demonstratii, mitinguri, natiunea sta rau, rau de tot. Ar fi o greseala sa ne pronuntam despre starea natiunii, plecind de la miscarile sindicale. Acestea din urma nu mai au nici o legatura cu viata de fiecare zi. Liderii sindicali, aceiasi de 14 ani, au imbatrinit si, mai grav, s-au imburghezit. Din cind in cind, cite unul din ei anunta cu surle si trimbite o actiune de protest. Nu pot mobiliza insa un numar de participanti peste numarul de nomenclaturisti ai organizatiei. Dar chiar si cei care vin nu lasa impresia unora carora le-a ajuns cutitul la os.

Daca vom lua in calcul si imposibilitatea de a afla ceva despre realitate din discursurile puterii si ale opozitiei, vom fi siguri ca nu avem mijloacele prin care sa aflam adevarul despre starea natiunii.