2.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei ziaristi sint cercetati pentru propaganda nationalist-sovina

Trei ziaristi sint cercetati pentru propaganda nationalist-sovina

Procurorul Ion Floricel, din cadrul Parchetului Tribunalului Dolj, a convocat pentru audieri trei ziaristi craioveni, cercetati pentru propaganda nationalist-sovina.

Nicoleta Ene, Florentina Enache si Bogdan Mitricuna, in calitate de redactori ai cotidianului Gazeta de Sud, au semnat, cu citiva ani in urma, o serie de articole in care puneau sub semnul intrebarii oportunitatea afacerii prin care municipalitatea craioveana concesiona parcarile din oras firmei CRONOS, patronata de Mohamed al Orfahli, cetatean roman de origine araba. Chemati in judecata de Orfahli, sub acuzatia de insulta si calomnie, cei trei ziaristi au fost achitati de Judecatoria Craiova, care a considerat ca semnatarii articolelor nu au savirsit astfel de infractiuni.

Mohamed al Orfahli a declarat recurs impotriva sentintei judecatoriei, sustinind, printre altele, ca instanta nu s-a pronuntat asupra aspectului xenofob al articolelor cu pricina. Tribunalul Dolj – printr-un complet prezidat de judecatorul Doru Filimon, presedintele Sectiei Penale – a admis recursul, a casat sentinta instantei de fond si a schimbat incadrarea juridica a faptei sesizate de Orfahli, adaugind la insulta si calomnie si infractiunea de propaganda nationalist-sovina, prevazuta de art. 317 Cod Penal. Cum, pentru aceasta din urma infractiune, instanta nu poate fi sesizata direct, ci doar printr-un rechizitoriu intocmit de procurori, dosarul a fost trimis Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj, care urmeaza sa se pronunte daca, prin articolele lor, cei trei jurnalisti i-au indemnat pe cititori la atitarea urei de rasa si au facut propaganda nationalist-sovina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS