21.7 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproximativ 4000 de membri ai Confederaţiei Transportatorilor protestează în faţa Parlamentului

Aproximativ 4000 de membri ai Confederaţiei Transportatorilor protestează în faţa Parlamentului

Peste 4.000 de membri ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează în faţa Parlamentului, potrivit organizatorilor, pentru a pune capăt fenomenului de piraterie care afectează serviciul de taximetrie şi de transport persoane în regim de 8+1 locuri.
Potrivit lui Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, citat de Agerpres, "oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile actuale de practicare a taximetriei şi de faptul că în noul proiect de lege, care urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, a fost reintrodus un articol ce reglementează activitatea neautorizată, nelicenţiată în transportul de persoane de până la 8+1 locuri". Protestatarii solicită, totodată, eliminarea pirateriei de către organele abilitate.
Protestul de azi urmează să se încheie la ora 14.00 şi va fi reluat mâine, tot între orele 10.00-14.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS