12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul "Rabla" 2012 începe joi

Programul „Rabla” 2012 începe joi

Proprietarii autoturismelor mai vechi de zece ani se pot adresa, începând de joi, 5 aprilie, firmelor colectoare în vederea casării acestora, prin programul "Rabla" de reînnoire a parcului auto, informează Ministerul Mediului. Începând din data de 23 aprilie se pot înscrie în program şi persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Proprietarii care deţin maşini vechi vor putea casa autoturismele până la data de 19 noiembrie. La fel ca în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este de 3.800 lei, aceasta fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală, iar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.
Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de zece ani. În ultimii doi ani, prin programul Rabla au au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care 40.269 de origine autohtonă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS