Silviu Purcărete a plasat acţiunea filmului „Undeva la Palilula“ într-un spaţiu aflat în câmpia valahă, fără să-i traseze graniţe strict geografice. Subiectul nu are nici o legătură cu oamenii din satul comunei Bucovăţ, scenariul fiind scris pe baza unor povestiri ale unui medic din Brezoi (Vâlcea). În film, „Palilula“ este o comunitate de caraghioşi, iar sătenii din Palilula reală sunt afectaţi de această imagine.
Palilula e un sat din comuna Bucovăţ, la câţiva kilometri de Craiova. „Satul Palilula- Bucovăţ (Dolj) este situat pe valea Pârâului Oborului, care își trage numele de la un mare așezământ vlaho-slav de păstori (obor = staul, stană, țarc de oi și capre). Peisajul local este mirific. Atât vara, cât și iarna, atmosfera satului amintește de vremuri din basme. Vara sunt scoși la păscut bivolii indieni, care încă se găsesc în sat în număr de câteva zeci. Este o curiozitate a zonei faptul că Palilula a mai păstrat bivolii, când celelalte sate doljene au pierdut acest obicei cu sute de ani în urmă. Satul s-a format la adăpostul pădurii Giangaliei și Grejdanei, care asigurau lemnele de foc și construcțiile pentru cei doritori a se stabili în zonă. Legendele din bătrâni pomenesc de cârciuma Giangaliei, care era o femeie foarte frumoasă și care avea un han chiar la fântâna Giangaliei, la sud de Palilula. Aici poposeau caraulele turcești în drumul lor spre Vidin, atunci când trebuia să ducă banii colectați din Bănie. Tot aici își găseau alinarea şi haiducii lui Andrii Popa, care jefuiau ori de câte ori puteau poștalioanele turcești și luau înapoi haraciul adunat din Banie“, am citat din wikipedia. Palilula a devenit subiect de film, regizorul şi scenaristul Silviu Purcărete filmând însă „Undeva la Palilula“ în Bucureşti, iar premiera a avut loc în aprilie anul acesta, tot în Capitală. Subiectul nu are nici o legătură cu realitatea din Palilula, sat din comuna Bucovăţ. Purcărete n-a tras nici un cadru în satul cu pricina şi, mai mult, plasează acţiunea filmului într-un spaţiu aflat undeva în câmpia valahă, fără să-i traseze graniţe strict geografice. Un sat cu această denumire, Palilula, se află în Bulgaria şi unul în Serbia.
Palilula lui Purcărete, o comunitate de caraghioşi
Prezentarea filmului a fost făcută astfel: Palilula din filmul lui Purcărete nu e nicăieri, adică e pretutindeni. Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate. Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase. Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat. Precum în „Îngerul exterminator“, în Palilula se poate intra, dar de ieşit de acolo nu se mai poate. Acolo, îngerul exterminator se numeşte imoralitate şi melancolie.
Bine aţi venit în Palilula: Un orăşel fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe.
O comunitate mică de caraghioşi, de leneşi, de curve, de derbedei cu inimă de înger trăieşte sub soare într-o dulce inconştienţă inocentă.
Primarul comunei Bucovăț: De ce nu i-a spus „Undeva la Fleştenoage“?
Primarul comunei Bucovăţ, de care aparţine şi satul Palilula, Constantin Vasile, este supărat pe regizorul Silviu Purcărete pentru imaginea satului doljean prezentat în filmul „Undeva la Palilula“. Oficialul primăriei a declarat pentru GdS: „N-am văzut filmul, nici n-am vrut să-l văd. De ce? Deoarece în film se spun foarte multe prostii despre Palilula. Dacă m-aş fi dus la premiera filmului, m-aş fi certat cu regizorul Silviu Purcărete. În film, oamenii din Palilula ştiu doar să bea şi să stea pe marginea drumului… Şi nu-i aşa! Palilula este un sat de oameni harnici. O fi ficţiune în film, dar de ce i-a spus «la Palilula»? De ce nu i-a spus altfel, «la Fleştenoage» (fosta denumire a satului Bistriţa Nouă, de lângă Piatra Olt, n.r.)? Cei din Palilula n-au văzut filmul, doar au auzit despre el şi sunt nemulţumiţi. N-am de gând să-l acţionez în judecată pe regizorul Silviu Purcărete… Treaba este făcută, n-are rost acum“.
Şcoala cu clasele I-VIII din Bucovăţ are în structură şi două unităţi în satul Palilula: o şcoală şi o grădiniţă. Şi directorul Școlii din Bucovăţ, profesor Marin Licuţ, a fost surprins de imaginea satului „Palilula“ în viziunea lui Purcărete: „N-am văzut filmul, aş vrea să-l văd. Am auzit câteva comentarii ale unui localnic din Palilula. Era nemulţumit de imaginea satului din film. Nici el însă nu văzuse filmul… E vorba de derbedei, leneşi, curve, beţivi? Aoleo! Aşa-i prezentarea? Culmea este că acolo sunt mulţi adventişti, curaţi, adică nu sunt adventişti pârâţi. Este clar că filmul afectează imaginea satului Palilula“.
Profesoara de limba română Alina Vulpie de la Şcoala din Palilula nu a văzut filmul şi a evitat să comenteze: „Am auzit de film, nu l-am văzut, nu ştiu ce să zic… Oricum, nu sunt de acord cu ceea ce se spune despre Palilula în film, chiar dacă ziceţi că acţiunea nu este plasată în Palilula noastră. Nu pot însă să ofer alte detalii“.
Ilie Gheorghe:
De Palilula se va afla în Europa!
Printre cei 50 de actori care joacă în acest film, de la Teatrul Naţional din Craiova Silviu Purcărete a distribuit nouă actori (în ordinea indicată în film): Sorin Leoveanu, Ilie Gheorghe, Constantin Cicort, Angel Rababoc, Romaniţa Ionescu, George Albert Costea, Iulia Lazăr, Valentin Mihali, Ion Colan, plus Gabriel Mănescu (director de producţie la TNC). Alături de mari actori, cum ar fi Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, şi regizorul Silviu Purcărete joacă în acest film, interpretând rolul „Italianul“.
Actorul Naţionalului din Craiova, Ilie Gheorghe, care interpretează rolul „Tatăl“, a afirmat pentru GdS că subiectul filmului este real: „Nu este ficţiune, ci sunt întâmplări adevărate pe care un medic de la Vâlcea, care a făcut stagiatura la Brezoi, i le-a povestit lui Silviu Purcărete, iar acesta a înregistrat povestea medicului pe patru casete. De la aceste povestiri, Silviu a scris apoi scenariul filmului. De ce l-a denumit «Undeva la Palilula»? Purcărete are o mare pasiune pentru Palilula, a fost de câteva ori în satul acesta de lângă Craiova, a fotografiat peisajul superb de acolo, vara şi iarna. A folosit semantic Palilula… Toată lumea foloseşte, în vorbire, această localitate: Bă, de unde eşti? De la Palilula! Şi, cum spuneam, lui Purcărete i-a plăcut la nebunie Palilula. În film nu este luată în derâdere această localitate. De ce ziceţi că, într-un fel, oamenii din Palilula ar fi supăraţi pe Silviu Purcărete? N-au motive, dimpotrivă. Ar trebui să aibă cuvinte de mulţumire că satul lor a ajuns să fie cunoscut în întreaga ţară, plus că acest film va participa la festivaluri internaţionale, deja este invitat. Aş adăuga că «Undeva la Palilula» este un film-spectacol… Deşi uneori lucrurile din film sunt la limita irealului, ele totuşi par verosimile. Până mai ieri, nu se ştia de Palilula decât de noi, cei de aici, din Craiova, iar acum se ştie în toată ţara şi, cum spuneam, prin participarea la festivaluri în afara graniţelor României se va auzi de această localitate şi în Europa. De ce ar fi supăraţi cei din Palilula?“.