Mare petrecere mare! Sa afle tot satul: azi, joi, la Caminul Cultural, se da FILM!!! Toti cetatenii, copii mici, mari, femei, barbati si batrini sint invitati, cu mic cu mare, sa vada minunea! Film romanesc cu Amza Pellea si Toma Caragiu. Intrarea e gratis… Mare petrecere mare!
Pe ulite nu mai era nici tipenie de om. Nici la primarie nu mai ramasese vreun functionar sa descurce treburile comunei. Nici guitat de porc suguit pentru masa de Ajun, nici fir de fum de sorici pirlit, nimic. Liniste si pustiu de parca li s-ar fi nazarit tuturor sa nu se mai arate la culoare. Doar in fata Caminului Cultural din Castranova filfiiau doua steaguri, in semn de sarbatoare. Usile inchise, ferestrele asijderea.
Cu basmaua lasata pe o parte – se slabise nodul de la alergatura – cu urme de faina pe fusta groasa de lina si stergindu-se grabita pe obraji si la gura, o baba intra sontic-sontic pe poarta Caminului. Se uita in jur, nu vazu pe nimeni si se mai domoli. N-o fi inteles ea bine de la fomeile de pe drum… Da’ sa-ncerce, cine ce sa-i faca? N-a mai intrat ea la Caminul Cultural vreodata, macar vede si ea cum e. O fi filmu’, n-o fi, ea intra.
O lua hotarita pe scari, se opinti si deschise usa de fier – „ce-or ascunde, Doamne, de au facut-o asa grea?“ – si dadu in sala. Nimeni. Vazu alta usa. Merse intr-acolo si asculta, dindu-si basmaua dupa ureche. Intra.
„Olele, muica, ce de oameni. Ma, fata, da’ veni tot satu’ acilea“, se opri baba locului, facind ochii roata prin sala mare, plina de lume. Copii de scoala si de gradinita, femei tinere si mai trecute, oameni pe care dimineata ii vedeai la circiuma cu tuica dinainte. Mai erau si niste tinerei care se plimbau de colo-colo, printre oameni, cu niste aparate mari pe umar si niste domni de la oras, la o masa, in fata de tot, sa-i vada toata adunarea.
„Muica, se lua curentu’?“
Baba isi trase basmaua bine pe cap, o innoda sub barbie si netezi capetele. Cauta un scaun. Se duse usurel, sa nu deranjeze, mai in fata, unde vazuse o fetica de clasa intii.
„Muica, ia da-te asa, hai ca te tine baba pe picioare“, zise, si o lua pe copila pe genunchi.
N-auzea nimic. Vedea ca domnii de la masa dau din miini si misca din cap, semn ca ar spune ceva satului. S-o vota ceva, mai stii? Da’ tot Iliescu iese, ca el le stie pe toate, se gindi baba, cautind sa se aseze mai bine. Nici nu se puse bine, ca se facu intuneric.
„Da’ ce, muica, se lua curentu’? Toma’ acu’, cind venira domnii ai mari?…“, se sperie baba, ridicindu-se pe jumate, cu o mina tinind fatuca sa nu-i cada.
Vazind ca oamenii ceilalti stau la locurile lor, linistiti, cu capetele indreptate spre inainte, baba se uita si ea. Un cearsaf mare – de putea acoperi de voie trei-patru dormeze – se facu albastru stralucitor. Apoi se stinse brusc si pe el aparura oameni, miscindu-se, cintind, jucind.
„Ia-uite, ba, filmu’! Asta e… Muica, da’ ce ma fac, ca io nu stiu sa citesc, ca n-am facut decit doua clase, ca nu m-a dat taica, m-a trimis cu caprele si cu vaca… Ce-mi trebuia mie carte… Ai, ce ma fac? “
„Mamaie, e romanesc filmu’, nu trebuie sa citesti, auzi“, zise un om de linga ea.
„Ce, muica? Io-s cam surda, de, batrinetea… Acu’ am ramas si singura. Mi-a murit barbatu’ -, Dumnezeu sa-l ierte!, si nu mai am pe nimeni, vai de pacatele mele…“
In fata, pe cearsaf, barbatii terminara de cintat. Mai vorbira ceva si apoi ramase numai unul, in pat cu o femeie. Barbatul si femeia se pupara.
„Olele, Doamne! Doamne iarta-ma, unde venii, pacatele mele!… Pai astia fac prostii si se uita copiii la ei. Io, fomeie batrina, sa vad asa ceva… Mai stau si linga omu’ asta, de mi-e rusine sa mor… Ia! Da acu’ ce fac, se-mpusca cu pusca? Ptiu, drace, asta-mi lipsea mie, baba batrina, cu frica lu’ Dumnezeu… In loc sa stau sa termin piinea, c-o lasai sa se-ncrudeze, ia, venii sa vad cum se omoara oameni. Al moartii de film, asta ne da noua, la tarani sa vedem! Uite, asa, o intelegere buna, o veselie sa ne dea, nu filmatia asta cu cremenali…“
„Da’ mai taci, maica, mai taci si mata, ca nu ne lasasi sa vedem nimic“, se opinti omu’ de alaturi spre baba. „Ho si matale, ca mai ai doua ore de vazut, obosesti de gura!“
Traiasca filmu’! Traiasca Iliescu!
Baba tacu, vinovata. Se uita pe cearsaf. Se gindi ca piinea o s-o dea la porci acum. Va trebui sa se apuce de alta. Si mai are de dereticat prin casa, de spalat… Uite, chemir de ala, de piele, avea barbatu’ ei… E, era cioban, frumos om, da’ acu’ a murit si ea a ramas vai de pacatele ei, singura…Doua ore? Pai ce, s-a prostit sa stea atita sa se uite la un cersaf cu oameni?
Baba se scula, puse copila la locul ei pe scaun si, innodindu-si mai bine basmaua, iesi. Lumina o pali in ochi. Statu sa-si revina. Cind deschise ochii vazu tinereii cu aparatele pe umar linga ea. Unul dintre ei ii puse la gura un facalet negru.
„Ce zici, mamaie, vazusi filmul? Iti placu? Haide, spune telespectatorilor cu ce impresii plecasi de la cinema Castranova, unde, dupa aproape 15 ani, azi s-a dat primul film – «Haiducii», nu-i asa? – cu Amza Pellea, Toma Caragiu, de care toata Romania a auzit! Hai, ca-ti luam interviu, te dam la televizor!… Cum te cheama?“
„Buzatu Aurola, muica, da’ io n-am televizor, n-am nici aparat. Nici barbat nu mai am, muica, ca mi-a murit, vai de mine… Da’ vazui filmu’ si impresia mea este ca mi se pare greu. Da’ nu stiu eu ce o fi asta, da’ sa fie mai bine de-acu’ incolo si sa iasa Iliescu!“.
