24.8 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu: Mă bucur că în aviz CCR nu constată nici o abatere care să justifice suspendarea

Traian Băsescu: Mă bucur că în aviz CCR nu constată nici o abatere care să justifice suspendarea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, că s-a bucurat să constate că în avizul Curţii Constituţionale a României privind suspendarea sa din funcţie nu s-a constatat nicio abatere care să îi justifice suspendarea, informează agerpres.ro.
„În primul rând, trebuie să vă spun că am luat notă de avizul CCR şi m-am bucurat constatând că în acest aviz CCR nu constatat nicio abatere a preşedintelui care să justifice suspendarea, aşa cum ea este prezentată în art. 95 din Constituţia României”, a declarat Băsescu, în plenul reunit al Parlamentului.
Curtea Constituţională a României constată, în avizul consultativ dat vineri privind propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, că în unele cazuri şeful statului şi-a depăşit atribuţiile sau nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă funcţia, iar în altele nu a încălcat prevederile constituţionale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS