Liceele cu învăţământ seral şi frecvenţă redusă, organizat pentru persoanele care au peste 18 ani, au avut dreptul la o singură sesiune de admitere, care s-a şi finalizat pe 26 iulie, cu sute de locuri rămase libere. Chiar dacă vor exista elevi care vor să se înscrie în clasa a IX-a, cererea lor nu poate fi primită pentru că Ministerul Educaţiei nu a elaborat un calendar care să le permită continuarea selecţiei.
În judeţul Dolj, din cele 280 de locuri existente la şase licee din Craiova, s-au ocupat doar 44. Mai exact, pentru frecvenţă redusă s-au înscris 25 de candidaţi la specializarea de Ştiinţe Sociale de la Liceul „Matei Basarab“ şi alţi 10 la specializarea Filologie de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“, iar pentru seral sunt înmatriculaţi cinci elevi la Grupul Şcolar Transporturi Auto şi patru la Colegiul „Ştefan Odobleja“. În ultimele trei cazuri, nici nu se pot constitui clasele deoarece, potrivit Legii Educaţiei, pentru formarea unei clase este nevoie de minimum 15 elevi. Până la începerea noului an şcolar, unităţile de învăţământ ar mai putea să-şi popularizeze oferta şi să atragă elevi, însă tot legea le interzice acest lucru, pentru că nu mai au la dispoziţie o nouă etapă de înmatriculări. Situaţia actuală poate afecta şi normele cadrelor didactice, întrucât încadrările cu personal pentru perioada 2012-2013 au fost făcute fără a se lua în calcul eventualele eşecuri la realizarea planului de şcolarizare.
Au scris Ministerului Educaţiei
Pentru a debloca situaţia, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a trimis o solicitare scrisă Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a crea o nouă sesiune de înscriere şi admitere în septembrie. „Am trimis nota telefonică spre minister, având în vedere şi experienţa anilor anteriori. Absolvenţii de gimnaziu, care au pierdut contactul cu şcoala de 10-12 ani, nu ştiu când este perioadă exactă de înscriere la seral şi frecvenţă redusă şi, de multe ori, vin cu cererile de înscriere la 1 septembrie, pentru că ei ştiu că vara este vacanţă. În aceste condiţii, mai avem nevoie de minimum o etapă de admitere pentru aceste forme de învăţământ. Admiterea se va organiza numai dacă îşi va da ministerul acordul. Altfel, este ilegală“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Nicuşor Cotescu. În cazul în care Ministerul Educaţiei nu va da un răspuns pozitiv, elevii care au optat pentru liceele la care nu s-au format clasele trebuie să se regrupeze astfel încât să poată începe şcoala.
Decizia se va lua pe 7 septembrie, într-o şedinţă publică organizată special pentru aceste cazuri la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.