0.6 C
Craiova
sâmbătă, 11 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMedicamente mai ieftine - praf in ochii bolnavilor!

Medicamente mai ieftine – praf in ochii bolnavilor!

Reducerea cotei TVA la medicamente, precum si intrarea in vigoare a noului Cod Fiscal au dat batai mari de cap farmacistilor, care au fost obligati ca, inca din primele zile ale anului, sa-si faca inventarul. Unele farmacii au introdus deja in calculatoare modificarile de rigoare, iar altele urmeaza sa efectueze operatiunea in aceste zile.

Prin reducerea cotei TVA de la 19% la 9% se diminueaza insa doar cuantumul taxelor impuse de stat, ceea ce inseamna ca scaderea pretului este de fapt neinsemnata pentru unele produse. De exemplu, o folie de Paracetamol, care costa 12.500 de lei, va putea fi cumparata cu 1.000 de lei mai putin, iar una de Aspirina- cu 500 de lei mai putin. Reducerea este resimtita doar in cazul medicamentelor scumpe.

„Majoritatea bolnavilor prefera medicamentele de productie interna, care sint mai ieftine. La cele scumpe, desigur ca situatia se schimba. La un medicament care costa un milion de lei, ieftinirea este de 100.000 de lei. In orice caz, reducerea pretului este importanta, mai ales pentru persoanele cu venituri reduse – pensionari, someri etc.“, a declarat dr. Gabriel Calangiu, medicul-sef al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Olt.

Celelalte produse care se vind in farmacii isi vor mentine cota TVA. In aceasta categorie intra medicamentele produse pe baza de plante, precum si produsele medicale considerate ca alimente, precum vitaminele, aminoacizii sau unele siropuri, mijloacele de contraceptie sau produsele cosmetice, toate eliberate fara prescriptie medicala.

„Ce ieftinire, maica? E la fel!“

Maria Maican, din Slatina, este somera de doi ani. Bolnava fiind de viroza, aceasta nu s-a aratat deloc impresionata de trimbitata ieftinire a medicamentelor: „Am cumparat niste Paracetamol si Nurofen. Asa e, sint mai ieftine, da’… cu o mie de lei in plus sau in minus, pentru mine totuna e! La alea scumpe sa umble la pret, nu la astea, ca deja sint ieftine!… La Zinat si la celelalte sa scada pretul, ca restul…“.

Unii farmacisti din Slatina spun ca ieftinirea nu reprezinta decit praf in ochii bolnavilor si aceasta pentru ca in catalogul national cu medicamentele care au aviz de punere pe piata incepind cu 1 ianuarie 2004, pretul multor produse a fost majorat. Totodata, se anticipeaza ca minunea ieftinirii medicamentelor nu va dura prea mult timp, in opinia farmacistilor, deoarece producatorii vor majora preturile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS