17 C
Craiova
vineri, 18 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVictor Ponta investeşte în refacerea listelor electorale

Victor Ponta investeşte în refacerea listelor electorale

Primul-ministru Victor Ponta a afirmat vineri, într-o videoconferinţă cu prefecţii, că guvernul este dispus să aprobe noi investiţii pentru accelerarea procesului de refacere a listelor electorale.
El a explicat că Institutul Naţional de Statistică va încerca să proceseze datele pe care le are în urma recensământului din 2011.
„Din păcate, înţeleg că, din punct de vedere tehnic, e un proces care va dura încă, nu e nici o şansă să se încheie până pe 31 august, însă o să vă rog (…) să ne precizaţi dacă este nevoie de noi investiţii din partea guvernului pentru a accelera acest proces. (…) Suntem gata să le facem (investiţiile – n.r.) pentru că, iată, ne trezim în situaţii dificile şi n-avem, de fapt, răspunsul câţi cetăţeni români mai sunt astăzi în România“, le-a transmis Ponta aleşilor locali.
Potrivit acestuia, în şedinţa de guvern de luni sau marţi vor fi adoptate acte normative necesare „pentru un sprijin şi suport legal“, pentru verificarea listelor electorale.
„Vreau doar să vă mai rog încă o dată, şi mă adresez în special aleşilor locali, pentru că aici e vorba doar de colaborare, nu e vorba de subordonare, aleşii locali nu sunt subordonaţi guvernului, sunt subordonaţi legii şi celor care i-au ales. Deci, vreau doar să adresez rugămintea aleşilor locali să colaborăm pentru a stabili împreună numărul real al cetăţenilor cu drept de vot din fiecare unitate administrativ-teritorială şi să sprijinim o procedură clară de vot pentru viitor“, s-a adresat Victor Ponta aleşilor locali.

Românii cu domiciliul în străinătate, scoşi de pe listele electorale?

Premierul le-a spus prefecţilor şi reprezentanţilor autorităţilor publice locale să sprijine Autoritatea Electorală Permanentă pentru a intra în posesia unor liste electorale corecte, „deoarece, cu ceea ce au în acest moment, e aproape imposibil să aibă capacitatea de a controla autorităţile locale“.
„În primul rând, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, cei care nu mai trebuie să figureze conform legii pe listele electorale din România, sigur, ei îşi păstrează dreptul de vot, dar dacă au domiciliul în străinătate trebuie scoşi de pe listele electorale din România“, a arătat Ponta, identificând o primă cauză a unor liste electorale incorecte.
A doua cauză prezentată de premier vizează prezenţa persoanelor decedate pe listele electorale – cei care au decedat în altă localitate, fie în spitale mari, fie erau în altă localitate şi nu s-au transmis documentele de deces pentru a fi înscrise în localitatea de domiciliu, dar şi necesitatea eliminării de pe lista electorală a cetăţenilor români care decedează în străinătate.
Premierul a explicat că datele cu cetăţenii români care decedează în străinătate se transmit numai către sectorul 1 din Bucureşti şi trebuie verificat dacă procedura a fost finalizată şi documentele au ajuns de la sectorul 1 până în localitatea de unde era persoana care a decedat, pentru a fi scoasă din listele electorale.
Totodată, o situaţie generatoare de neconcordanţe în listele electorale se referă şi la persoanele care nu mai au drept de vot, fie ca urmare a unei condamnări penale definitive şi irevocabile, fie că este vorba de afecţiuni care împiedică exercitarea normală a acestui drept.
Altă categorie vizează cetăţenii români care au renunţat la cetăţenie. „Sunt patru situaţii pe care noi le-am identificat. Dacă sunt şi alte situaţii specifice, vă rog pe dumneavoastră, cei care ştiţi poate chiar mai bine decât noi, de la Bucureşti, cu ce alte situaţii ne putem întâlni, în care apar pe liste electorale persoane care fie nu mai există, fie nu mai au drepturile electorale necesare“, a mai spus Ponta.

Ba 12 septembrie 2012, ba 31 august…

Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a decis, vineri, preschimbarea termenului de dezbateri acordat în privinţa referendumului pentru demiterea preşedintelui României de la data de 12 septembrie la 31 august, ţinând seama de termenul acordat guvernului pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate, dar şi în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei.
Potrivit unui comunicat al CCR, pe 3 august, plenul Curţii s-a reunit pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia.
„Ţinând seama de faptul că termenul acordat guvernului pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 este 31 august 2012, în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea, în temeiul art. 3, art. 14 şi art. 50 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art. 153 din Codul de procedură civilă, Plenul CCR a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la 31 august“, se arată în comunicatul CCR.

Cauză penală pentru cercetări legate de listele electorale utilizate la referendum

Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu conţinutul listelor electorale permanente şi al listelor suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie, după ce Curtea Constituţională a comunicat că există date contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, a anunţat vineri Biroul de presă al ÎCCJ.
„În vederea efectuării cu celeritate a cercetărilor, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au solicitat copiile listelor electorale permanente şi listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original Autorităţii Electorale Permanente şi societăţii comerciale desemnate să realizeze procedurile tehnice. Societatea comercială desemnată să realizeze procedurile tehnice conform articolului 431, alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare a pus la dispoziţia procurorilor documentele solicitate“, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al ÎCCJ.
Potrivit acestuia, toate documentele au fost primite şi păstrate la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile hotărârii Biroului Electoral Central privind operaţiunile tehnice care se realizează pentru centralizarea rezultatelor referendumului. „S-au dispus măsurile necesare pentru îndeplinirea activităţilor prevăzute de articolul 431, alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare. Documentele ridicate sunt necesare în efectuarea activităţilor de urmărire penală. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică“, se menţionează în comunicatul PÎCCJ.
Agerpres

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS