3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘantier în clasele pregătitoare

Șantier în clasele pregătitoare

La Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova, lucrările sunt în plină desfăşurare. S-au deschis adevărate şantiere. Cele două clase pregătitoare care vor funcţiona din toamnă vor fi amenajate în spaţiile unor foste birouri existente în clădirea laterală a colegiului din strada Mihai Viteazul, folosită în special pentru elevii de la învăţământul primar. În acest caz se impun investiţii de reamenajare a spaţiului, în care va fi amplasat mobilierul special, pentru copii cu vârste între cinci şi şase ani. Acesta nu a fost însă achiziţionat, dar ieri, directorul colegiului a semnat contractul. „Eu am semnat contractul cu o firmă şi aştept ca în următoarele zile să vină. Cred că până pe 14 august îl vom avea. În ofertă am beneficiat şi de bonus. Am comandat 44 de mese şi tot atâtea scaune care ne-au costat 8.800 de lei şi în acest preţ ne-au oferit şi două catedre şi cuiere“, a precizat Mircea Năstase, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.

Nu sunt bani pentru grupuri sanitare

Banii pentru mobilierul din clase vor fi asiguraţi de Ministerul Educaţiei, care alocă, prin inspectoratele şcolare, 200 de lei per elev, cu tot cu TVA. Alte costuri nu sunt incluse, deşi, pentru siguranţa copiilor, legea prevede şi toalete cu vase pe înălţimea copiilor. Şcolile nu pot suporta aceste cheltuieli din bugetele proprii. Nici colegiile mari nu au această posibilitate. „În clase, vor avea mobilier special, dar pentru băi nu avem prevăzuţi bani şi nici noi nu putem să asigurăm finanţarea pentru astfel de lucrări“, a mai spus directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova. De toalete adecvate vor beneficia doar elevii de pregătitoare, care vor avea clasele amenajate în grădiniţe. Şi o astfel de situaţie se întâlneşte la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“. „Din lipsă de copii la grădiniţă, din cinci grupe am desfiinţat două şi în respectivele clase vom plasa elevii de la pregătitoare, care vor putea să-şi deruleze activitatea în condiţii de siguranţă. Clădirea a beneficiat de investiţii de modernizare în urmă cu trei-patru ani şi beneficiază de toalete moderne şi adecvate vârstei. Pe holuri nu se întâlnesc cu elevi mai mari. Aşteptăm doar să ne mai vină mobilierul pentru clase, pentru care am semnat contractul în care se prevede să fie livrat până pe 31 august“, a precizat Petre Predoi, directorul colegiului.

Peste 3.000 de elevi la clasa pregătitoare

 În judeţul Dolj, 3.517 copii vor deveni elevi din această toamnă, ceea ce înseamnă că vor fi formate 203 clase. Potrivit inspectorului şcolar general Georgică Bercea, „părinţii care nu au reuşit să îşi înscrie copiii la şcoală pot depune cerere şi după 1 septembrie, chiar până la începutul anului şcolar“. De altfel, şi unităţile şcolare mai au locuri libere. O clasă pregătitoare poate funcţiona cu efective de 25 de elevi. La Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ sunt 47 de înscrişi, prin urmare mai pot depune cerere încă trei elevi. Şi la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ mai sunt şase locuri. În mediul rural, acolo unde sunt foarte puţini copii înscrişi, elevii de pregătitoare vor învăţa la simultan cu cei din clasele primare, deşi metodele de predare şi evaluare sunt diferite. Ei nu vor primi teme şi nici calificative.

Profesorii vor fi formaţi în septembrie

Cadrele didactice care vor preda la aceste clase sunt profesori pentru învăţământul primar sau preşcolar. În prezent, în judeţul Dolj, 46 de posturi nu au fost încă acoperite. „La momentul actual, necesarul este de 235 de cadre didactice pentru a preda la clasele pregătitoare, din care 184 au statut de titular, şase sunt suplinitori şi mai avem nevoie de 46 de cadre didactice care vor fi numite pe post în urma concursurilor de titularizare şi suplinire. Posturile actuale sunt acoperite în proporţie de 80,85%“, a precizat inspectorul şcolar general Georgică Bercea. Profesorii care vor preda la clasa pregătitoare vor trece însă prin cursuri speciale de formare, care se vor derula în două serii, între 27 şi 30 august şi între 3 şi 7 septembrie. Aceste cursuri vor continua şi pe parcursul anului şcolar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS