20.6 C
Craiova
vineri, 11 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFMI: Preţurile la gaze vor fi majorate în luna septembrie a acestui an

FMI: Preţurile la gaze vor fi majorate în luna septembrie a acestui an

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Eric de Vrijer a anunţat astăzi că s-a agreat cu Executivul creşterea preţurilor la gaze, începând cu luna septembrie, informează NewsIn. „Am agreat cu Guvernul creşterea preţurilor la gaze cu 5% pentru gospodării şi cu 10% pentru consumatorii industriali, până la mijlocul lunii septembrie”, a precizat oficialul FMI în cadrul conferinţei de presă organizată la finalul celei de-a şasea misiuni de evaluare în România. Eric de Vrijer a adăugat că trebuie creată o reformă socială pentru protejarea consumatorilor sociali.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat la finele lunii iunie un calendar de creştere a preţurilor, care însă nu includea pentru anul în curs vreo modificare a tarifelor. Datele anunţate de ANRE în iunie arătau că preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali. Pentru anul în curs nu erau prevăzute creşteri de preţ în baza calendarului anunţat de ANRE, prima, de 8%, urmând să fie efectuată la 1 iulie 2013, iar a doua, de 2%, în octombrie 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS