4.5 C
Craiova
duminică, 12 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDoar unii bugetari din Sanatate au luat al treisprezecelea salariu

Doar unii bugetari din Sanatate au luat al treisprezecelea salariu

Cadrele medicale din sistemul asigurarilor de sanatate privesc cu invidie la colegii lor de la DSP Dolj, care au incasat zilele trecute primele cuvenite

Cei 203 angajati ai Directiei de Sanatate Publica (DSP) Dolj au primit joi al treisprezecelea salariu, o data cu ceilalti bugetari, ca urmare a alocarii de catre guvern a sumelor cuvenite.

Asta, in timp ce alti bugetari precum angajatii din sistemul asigurarilor sociale de sanatate nu stiu nici macar daca vor primi lichidarea pe luna decembrie, dat fiind faptul ca nu exista inca un buget pentru anul 2004. Cea mai delicata situatie este la Spitalul de Urgenta Craiova, ai carui angajati mai au de primit pe linga al treisprezecelea salariu si lichidarea pe luna decembrie, precum si o restanta de 30% din prima de 2% pe care ar fi trebuit sa o primeasca integral la sfirsitul anului trecut.

Reprezentantii SANITAS de la Spitalul de Urgenta Craiova au precizat ca in prezent se fac demersuri pentru obtinerea drepturilor banesti cuvenite, inclusiv al treisprezecelea salariu.

„Am vorbit in cursul acestei saptamini cu conducerea spitalului si ni s-a spus ca deocamdata nu se poate pune problema acordarii celui de-al treisprezecelea salariu, pentru ca nu a fost aprobat bugetul. Pina la clarificarea acestui aspect ramine ca, in prima sedinta a consiliului de administratie al spitalului, sa inaintam printre celelalte propuneri ale noastre si aceea legata de acordarea celui de-al treisprezecelea salariu, urmind sa vedem care vor fi rezultatele“, a declarat Ion Cotojman, liderul SANITAS al Spitalului de Urgenta Craiova.

Cadrele medicale sint convinse insa ca obtinerea celui de-al treisprezecelea salariu nu va fi o treaba atit de simpla, avind in vedere experienta de anul trecut cind, dupa indelungi demersuri sindicale, cadrele medicale au obtinut abia in luna iunie al treisprezecelea salariu pe 2002.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS