17.8 C
Craiova
vineri, 11 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovean în stare de ebrietate, prins cu un cuţit asupra sa

Craiovean în stare de ebrietate, prins cu un cuţit asupra sa

Un craiovean de 50 de ani s-a ales cu dosar penal pentru port de armă albă după ce membrii unei patrule de jandarmi au găsit asupra sa un cuţit cu lama rabatabilă. Azi noapte, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că pe strada Calea Bucureşti, în zona Pan Grup, se află un cetăţean în stare de ebrietate, care are asupra sa un obiect suspect. Apropiindu-se de bărbat, jandarmii au observat că acesta avea în mână, la vedere, un cuţit cu lama rabatabilă, prin urmare l-au oprit şi l-au legitimat. Craioveanului i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port al cuţitului, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. Cuţitul, cu lama în lungime de 11 cm, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar actele premergătoare de constatare urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS