14.6 C
Craiova
vineri, 11 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFSSR: Susţinem măsurile de reformă a sănătăţii, dar introducerea sistemului de coplată este prematur

FSSR: Susţinem măsurile de reformă a sănătăţii, dar introducerea sistemului de coplată este prematur

Introducerea coplăţii în sistemul de sănătate este prematură, se arată într-un comunicat al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), informează Agerpres.

„Considerăm coplata drept un instrument de finanţare şi de ponderare a exceselor în ceea ce priveşte accesarea serviciilor medicale, care merită luat în considerare în ceea ce priveşte construirea unor strategii alternative de îmbunătăţire a finanţării şi funcţionării sistemului de sănătate din România. Din această perspectivă, (…) coplata trebuie pusă în discuţie doar împreună cu alternativa de finanţare din care face parte, pentru a-i înţelege rostul în ansamblul construcţiei”, precizează FSSR.
„Ne declarăm în continuare susţinerea măsurilor de reformă a sănătăţii prevăzute în proiectul legii sănătăţii, corectat şi completat cu propunerile noastre anterioare, şi sprijinim eforturile Ministerului Sănătăţii de a conştientiza populaţia în privinţa adevăratelor probleme ale sistemului sanitar, inclusiv asupra limitelor acestuia derivate din posibilităţile financiare limitate”, se menţionează în comunicatul FSSR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS