Conducerea site-ului de licitaţii online eBay a decis interzicerea comerţului cu poţiuni magice, blesteme şi vrăji, începând din 30 august, informează Mediafax.
„Vom renunţa la un număr mic de subcategorii din categoria mai mare de produse metafizice, întrucât cumpărătorii şi vânzătorii ne-au spus că tranzacţiile din acele subcategorii generează adeseori probleme care cu greu pot fi apoi rezolvate”, se arată într-un comunicat al eBay.
EBay, care deţine serviciul PayPal, este unul dintre cele mai mari site-uri de licitaţii online din lume.