Apel către caractere

Constat cu neplăcere atât eșecul demersului „Apel către lichele“ al lui Gabriel Liiceanu din anii ‘90, cât și actualitatea sa. O fac forțat de proaspătul refuz al unui prieten de a intra în politică, reproșându-mi, pe bună dreptate, că sunt prea multe lichele în partide și că va face un astfel de pas doar în momentul în care viața publică va fi „igienizată“. Este însă realist și constructiv un astfel de răspuns? Tare mi-e teamă că această așteptare este încă o față a aceleași utopii strigate în iarna trecută, de a face politică fără politicieni.
Dacă nu toți, măcar majoritatea covârșitoare am ales în ‘89 că vrem o democrație și economie de piață de tip occidental. Acestea presupun, printre altele, existența partidelor politice, concurență între firme sau la nivel individual, pe piața muncii, concepte neexersate de români până atunci. A încerca o a treia cale într-o țară europeană, a unei așa-zise „democrații originale“, eventual pe model asiatic, este tot utopie, doar ușor edulcorată. Aici apare firesc întrebarea cum de societatea occidentală care are și ea lichele în partide, corupție, hoție a reușit și noi nu? Răspunsul stă în proporție și cantitatea de modele pentru societate, iar pentru că aceste două ingrediente de bază nu se regăsesc în cantitățile corespunzătoare „rețetei“, „cozonacul“ românesc nu „crește“.
În societățile deplin democratice, justiția independentă asigură prin sancționarea promptă și nediscriminatorie a celor incorecți, corupților, practicilor economice oneroase ca numărul politicienilor de bună credință, funcționarilor sau întreprinzătorilor onești să fie statistic majoritar și să imprime astfel ritmul, așa cum în orice organism, deși există microbi, atâta vreme cât organismul este sănătos, aceștia sunt inofensivi. Din acest motiv, susțin cu convingere că lucrurile se vor schimba și la noi în bine, nu când vom reuși să eliminăm toți impostorii din viața publică, ci doar când numărul oamenilor de valoare profesională și morală va deveni preponderent în sfera publică și, în special, cea politică.
Îmi place să cred în reformarea actualelor partide bazată pe limpezire ideologică și doctrinară, în care politicienii cu vederi de stânga aleg USL, iar cei de dreapta ARD. Departe de mine pretenția de a ridica la rang de criteriu lozinca referitoare numărului de două sau patru picioare din Ferma Animalelor schimbată în „Stânga – Rău, Dreapta – Bun“, ci doar că afilierea politică să se facă exclusiv prin ieșirea din ghiveciul actual în care oameni de stânga sunt membri în partide de dreapta sau viceversa. Clarificarea doctrinară și infuzia de oameni de calitate este soluția care poate face subunitar actualul raport în care impostura și necinstea sunt excedentare. Un factor potențial favorizant este tensiunea actuală generată de criza economică, ce poate avea un efect colateral benefic prin descurajarea lichelelor în a-și mai dori funcții de conducere, având în vedere riscurile legate de responsabilitatea asumată în astfel de perioade dificile, deși e dureroasă așteptarea să ne fie mai rău înainte de a ne fi bine.
A doua lipsă majoră din societatea românească este cea a modelelor, paradoxal, nu din cauza inexistenței acestora, ci doar prin apetența publică stimulată de mass-media sub justificarea audienței, pentru succesul facil al unor „afaceriști“ de mucava cu limbaj colorat, politicieni mai mult excentrici decât profesioniști, monici sau pamfilii siliconate. Mulți tineri își iau astăzi nu doar model de comportament cotidian din astfel de idoli falși și toxici, dar îi folosesc drept ideal în viață, nereușind să înțeleagă faptul că a spera că vor face un schimb de teren cu armata sau că se vor căsători cu un alt disponibil consumator de gerovital este probabilistic echivalent cu șansa de a câștiga la 6 din 49.
Este firesc ca fiecare generație tânără să fie extravagantă sau ieșită din tipare, să dorească să se individualizeze, iar astfel s-au succedat în ultimele decenii genurile hippie, rockeri, punk sau emo. Ajunse pe rând la maturitate, datorită modelelor oferite în societățile occidentale de către predecesori, noile generații au realizat că nu părul lung, creasta vopsită, lanțul sau cercelul țin de foame sau de cald, ci munca, efortul susținut, studiul și inovația. Acest feed-back social a reglat permanent evoluția societății, un exemplu concludent fiind generația „flower power“ prezentată de propaganda comunistă la acel timp drept ultima treaptă a dezintegrării capitalismului, dar din care au făcut parte mulți lideri actuali ai lumii economico-politice. Din acest motiv, a devenit imperativ pentru societatea românească să fie suplinită această lipsă, și, în consecință, ca cei realizați profesional, savanți, oameni de afaceri performanți, cei care fac cultură adevărată, competențele reale să fie consecvent popularizați prin intermediul mass-media, dar și ei să se facă cunoscuți prin activism civic sau politic în comunitate, indicând „nordul“ real al busolei după care tinerii să se poată orienta. „Generația cu Cheia la Gât“ are obligația să facă asta pentru „Generația celor Născuți în Libertate“, după ce a eșuat lamentabil în a le oferi o societate „la cheie“, repetându-le necontenit că șansa de a câștiga la roata vieții este infinit superioară, jucând cartea pregătirii profesionale, a efortului și onestității decât jocul la ruleta poleită a „succeselor“ de tipul celor afișate zilnic în prime-time.