5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriNicolae Văcăroiu: Urmează ani grei, în România se fură prea mult

Nicolae Văcăroiu: Urmează ani grei, în România se fură prea mult

Anii care urmează vor fi unii dintre cei mai grei pentru România, din foarte multe considerente, iar, în acelaşi timp, în ţara noastră „se fură prea mult“, a declarat marţi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, cu prilejul reuniunii Clubului de la Bucureşti.
Văcăroiu a arătat că este necesară o autonomie totală pentru Curtea de Conturi, care reuşeşte să aducă anual la bugetul de stat aproximativ 700 de milioane de euro în plus. „Dar suntem departe. Curtea de Conturi are nevoie de autonomie totală, de independenţă totală şi de ceva surse financiare, pentru că aparatul singur are o pregătire corespunzătoare şi avem o forţă umană cu pregătire serioasă şi pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării în mediul rural“, a argumentat preşedintele Curţii de Conturi.
Potrivit acestuia, 60 la sută dintre casele şi vilele construite nu sunt impozitate, din diferite motive – ori nu e clară situaţia terenului, ori nu au autorizaţie de construcţie.
În acest context, fostul premier a pledat pentru identificarea de mecanisme instituţionale pentru ca aceia care au furat şi au făcut bani din aceasta să-i poată înapoia societăţii.
„Pe domeniul achiziţiilor, situaţia este grea şi Curtea de Conturi este extrem de exigentă şi dură începând de acum, pentru că, după toate calculele mele, se fură prea mult. (…) Sunt ani grei, e nevoie mai mult decât oricând să existe un guvern foarte dur şi sperăm ca după alegeri să existe majoritatea parlamentară necesară“, a spus Nicolae Văcăroiu, care a adăugat în context că este necesară totodată revizuirea Codului Fiscal, pentru că are unele inechităţi.
„Sunt unele lucruri care te fac să te întrebi: Domnule, vrei să sprijini sectorul privat sau vrei să-l demolezi? Apar tot felul de prevederi subterane, reglementări. Sunt multe de făcut“, a spus Văcăroiu.
El a atras atenţia că „bate la uşă“ anul 2013-2014. „După părerea mea, vor fi cei mai grei ani ai României, din foarte multe considerente. Faptul că am intrat pe o guvernanţă fiscală pe care o apreciez că nu avea ce căuta acolo, până nu-şi rezolvă statele din zona euro problema, cu o limitare a deficitului bugetar undeva la 1,98 deficit efectiv, care înseamnă, fără datoria externă, venituri egal cheltuieli – deci suntem la nivelul anului 2012. Creşterea economică poate duce undeva la 1,5%, ţinând seama de baza redusă de la care plecăm“, a apreciat fostul premier.
Preşedintele Curţii de Conturi a atras atenţia că România are „un mare handicap“ – agricultura distrusă. „O agricultură distrusă în totalitate cu bună ştiinţă din afară, cu sfaturi aplicate de noi milităreşte, şi am ajuns unde am ajuns. O agricultură nu se reface peste noapte. În primul rând, nu mai avem resursa umană, populaţia care se ocupă de mediul rural e undeva pe la 70 de ani, nu mai vorbesc de irigaţii“, a afirmat Nicolae Văcăroiu, care a reamintit în context că guvernul pe care l-a condus a investit în sistemele de irigaţii şi l-a refăcut pe cel de la Covurlui, unde acum „nu mai e nimic“. „Din 1996 până acum a dispărut tot“, a adăugat fostul premier.
Acesta a comentat şi faptul că, în trecut, cele cinci combinate din domeniul petrolului se ocupau atât cu rafinarea, cât şi cu partea de petrochimie, ceea ce permitea scoaterea „rafalelor“ de produse de consum imediat, benzină, motorină. „La ora actuală, nici un combinat nu mai are parte de petrochimie, am reuşit «performanţa» să le vindem. (…) Acum spunem că România nu mai are resurse“, a subliniat Văcăroiu.
Potrivit acestuia, una dintre problemele cel mai greu de rezolvat, care reprezintă chiar „un cartof fierbinte“, este suma imensă, de 15 miliarde de euro, rezultată din hotărârile judecătoreşti irevocabile sub formă de despăgubiri în bani pentru foştii proprietari.
De asemenea, fostul premier se întreabă ce se va întâmpla în 2013, 2014, în condiţiile în care credite externe nu se pot face, pentru că se depăşeşte deficitul.
Nu în ultimul rând, preşedintele Curţii de Conturi a atras atenţia asupra pierderilor anuale în valoare de șapte miliarde de euro cu rambursări ilegale de TVA pe facturi false, firme fantomă etc., şi a remarcat totodată că România are o economie subterană dublă faţă de cea a Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS