0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZeci de romani au fost opriti in Vama Portile de Fier I

Zeci de romani au fost opriti in Vama Portile de Fier I

• Turistii au platit cite 500.000 de lei pentru a fi trecuti frontiera • Pagubitii au solicitat sprijinul autoritatilor pentru a-si recupera banii

30 de romani au solicitat ieri sprijinul autoritatilor din Mehedinti, dupa ce au sustinut ca au fost inselati de o firma de transport international, cu punct de lucru in gara din Drobeta Turnu Severin. Dupa ce au platit cite 500.000 de lei fiecare pentru a fi transportati de societatea EUROTOURS Vratna, in Serbia, duminica noapte, autocarul a fost intors din vama de politistii de frontiera. Ieri-dimineata, turistilor li s-a promis ca-si vor recupera banii, dar au asteptat in zadar. „Asteptam sa ne dea banii, dar se fac ca nu stiu cine trebuie sa ne returneze banii. Ne amina de la o ora la alta. Am platit cit ne-au cerut pentru ca ne-au dat si asigurari ca vom trece dincolo fara probleme. Cind am ajuns in vama, nici macar nu ne-a mai intrebat cineva ceva. Pur si simplu, nu au discutat. Au intors autocarul si atit. Si-au baut joc de noi! Eu mergeam la un prieten, unde am fost si anul trecut. Sintem oameni amariti, de prin toata tara, ca nu am plecat de bine de acasa!“, a spus un turist.

„Am apelat la politie, la Transporturi Feroviare si ne-au spus sa stam linistiti“

Turistii pagubiti au fost nemultumiti si de faptul ca au fost nevoiti sa stea in frig mai multe ore, dupa ce au strabatut sute de kilometri pina la Drobeta Turnu Severin. George Iliceanu, din Valea Stanciului, judetul Dolj, incerca sa ajunga in localitatea sirbeasca Petrovac, dar a ramas in Drobeta Turnu Severin, pentru ca nu are bani sa se intoarca acasa: „Am apelat la politie, la Transporturi Feroviare si ne-au spus sa stam linistiti pina vine patronul sirb, ca sa ne primim banii. Erau ultimii bani pe care i-am avut acasa si voiam sa ma duc sa cistig si eu o piine. Nu mai avem serviciu nici eu, nici sotia mea. Pe la sirbi am mai muncit cite o luna-doua pe an. Acum nu stim cum s-o rezolva, dar ar trebui sa ne ajute cineva“.

„E si vina noastra in parte, dar si a celor de la frontiera“

Florentina Florea, din Filiasi – Dolj, merge de patru ani in Serbia, unde incearca sa cistige un ban in plus. Pentru ca are o pensie de 1,5 milioane de lei, munceste in tara vecina, pentru 120 de euro lunar. „Am venit de duminica dimineata in Severin cu gindul ca vom trece dincolo. Niciodata, de patru ani, nu s-a intimplat ca acuma. Ni s-au luat pasapoartele, am platit banii, cite 500.000 de lei, si ne-au bagat in autocar. Cind a fost sa trecem, nu s-a mai putut. Ne-au lasat in autocar toata noaptea. Am inteles ca nu au licenta de transport, dar noi nu mai vrem decit sa ne primim banii inapoi“, a spus Florentina Florea. Reprezentantii firmei de transport EUROTOURS au declarat ca vina nu le apartine in totalitate. „Banii sint contabilizati si nu puteam sa-i pastram. Pentru ca sumele au fost primite la punctul de lucru al societatii, oamenii au fost indrumati catre sediu. E si vina noastra in parte, dar si a celor de la frontiera. Ii vom da in judecata, pentru ca masina de transport este inmatriculata in Serbia si a fost defecta, motiv pentru care nu a putut obtine licenta. Ne puteau sanctiona cu amenda, dar sa nu dea oamenii jos din autocar. Vom incerca sa le punem la dispozitie o alta masina“, a spus Ion Cosoveanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS