3.9 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: 12 salariaţi de la UM Budieni, în proces cu fostul lor comandant

Gorj: 12 salariaţi de la UM Budieni, în proces cu fostul lor comandant

Doisprezece salariaţi ai UM 01541 Budieni s-au constituit parte civilă în procesul de la Tribunalul Militar Bucureşti în care fostul comandat al unităţii unde aceştia lucrează a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită, informează gorjeanul.ro. Alte două persoane s-au constituit părţi vătămate în acest proces, care a fost înregistrat pe 1 noiembrie pe rolul instanţei din Capitală.

Constantin Nicolae Mitale, Vasile Răscol, Cristian Cruceru, Cristian Chimerel, Valentin Moldoveanu, Miron Rotaru, Ion Gabriel Nanu, Teodor Cristian Tomiţa, Ion Dumitru Condel, Ion Condel, Mihai Nicolae Vonica şi Laurenţiu Costinel Nicolescu sunt cei 12 salariaţi de la UM Budieni care s-au constituit parte civilă în procesul cu colonelul în rezervă. Alături de aceştia s-au mai constituit parte vătămată şi Mihai Ungureanu şi Ion Văduva. Primul termen în proces va avea loc pe 12 noiembrie, Ministerul Apărării Naţionale fiind parte responsabilă civilmente în acesta.

Procurorii DNA – Secţia de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, l-au trimis în judecată pe col.(r) Walter Loga, fost comandant al UM 01541 Budieni, judeţul Gorj, acuzat că a luat mită de la cadrele militare din subordinea sa pentru a le prelungi contractele de muncă. Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2004-2011, Walter Loga, în calitate al de comandant al UM 01541 Budieni a pretins şi/sau primit, în mod repetat, de la 11 cadre militare din subordinea sa, sume de bani sau alte foloase de ordin material în cuantum total de 2.600 euro și 4.400 lei pentru a le prelungi contractele de muncă în baza cărora aceștia fuseseră angajați în cadrul unității militare. De asemenea, în aceeași perioadă, Loga a primit, în mod repetat, de la patru cadre militare din subordinea sa, sume de bani sau alte foloase de ordin material în cuantum total de 300 euro și 270 lei, după ce le aprobase acestora, conform procedurii legale, prelungirea contractelor de muncă sau transferul de la o unitate la alta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS