Marsurile funebre, cauza tristetii parlamentare

Jurnalistii care se tin aproape de dezbaterile parlamentare au remarcat ca incaperile Camerei Deputatilor sint cocosate de acordurile muzicii grele si foarte grele. Rasuna marsurile funebre, in special Schumann, iar Requiem-ul lui Mozart taie elanurile si pofta de mincare ale locatarilor. Chestiunea are citeva explicatii. In primul rind, organizatorii atmosferei s-au gindit ca muzica de relaxare are darul sa domoleasca spiritele, sa stimuleze gindirea. Muzica grea e „facuta“ sa-i dea alesului sentimentul de sobrietate, util cind gindesti pentru intreaga natiune. Doi. Muzica grea trebuie sa omoare somnul deputatului inca din fasa. De la atipit. Daca dormi pe un mars funebru, tragi a paguba. Nu mai dormi nici la hotel. Daca alegeai acorduri din Lacul lebedelor, pasii sexului slab puteau parea orice, numai prestatie dura in folosul tarii nu. In general vorbind, baletul este spectacolul la care omul politic doarme cel mai sincer. Totusi, nu trebuie uitate exceptiile. Pe aceste acorduri abatute, dl Gherman si-a pregatit dupa doua mandate politice unul de ambasador. Si lumea stie cit de profunda era odihna domnului Gherman. Trei. Parafrazind o definitie a lui Madalin Voicu, muzica de inmormintare de la Camera este mai mult decit un simplu imbold spre relaxare. Medelin zicea: „A te spala nu inseamna neaparat sa apelezi la sapun. Aici e vorba de purificare“. In Marsul funebru trebuie sa descifram deci indemnul spre purificare. O purificare partiala, intre doua plenuri, citeva comisii si mesele de prinz. Daca te purifici si spre seara in acorduri funebre, dormi doar cu diazepam. De altfel, firile mai slabe sint de-a dreptul ingrozite si nu vor sa mai calce pe la Camera. Traiesc senzatia pe care o incerci la morga sau la inmormintari. Dl Stefan Cazimir, autorul unui imn saltaret dedicat Camerei, isi pierde cu totul umorul pe armoniile funebre, avind impresia ca isi jeleste un amic decedat. Oamenii ar dori, daca se poate, ca ideea de cultura muzicala, imbinata cu nevoia de relaxare, sa se faca pe ritmuri mai vioaie, de la caz la caz, in functie de ordonanta sau de proiect de lege. Legea padurilor ar fi mers minunat pe Corul vinatorilor. Deputatii ar accepta si un Bach, dar macar sa fie la synthetiser. Sau un Beethoven, la acordeon, un Schubert, la sax si tobe. In contextul international actual, un mars funebru ar putea insoti doar un plic cu antrax. Iti poti lesne imagina dragostea de viata cu care abordeaza un deputat legea plantelor medicinale sau, eventual, chestiunea retrocedarilor, turtit de lespedea notelor funerare. Ca sa nu mai spunem ca ajunge in teritoriu, vinerea, coplesit de ginduri mai negre decit zonele defavorizate. Bugetul este de supravietuire pentru ca insisi parlamentarii sint doboriti de gindurile lui Schumann in momentele sale intunecate. Mohorite sint rectificarile bugetare pentru ca deputatii sint tristi si, adeseori, infricosati de muzica de relaxare ce le invaluie locul de munca. Si tot asa, dincolo de zidurile grele ale celei mai mari cladiri de pe continent, se astern acordurile posomorite peste tara, muzica lui Schumann si Mozart copleseste moralul natiei, fiind o posibila explicatie pentru tristetea generala.