Craiovenii contestă intenţia edilului Olguţa Vasilescu de a desfiinţa limitatoarele de viteză de pe străzi
Decizia primarului Olguţa Vasilescu de a desfiinţa limitatoarele de viteză din Craiova a stârnit o aprigă dispută între cei care nu mai doresc aceste dispozitive amplasate pe carosabil şi cei care le văd utilitatea, considerând că acestea contribuie la desfăşurarea în siguranţă a traficului.
Reamintim că, la interpelarea consilierilor locali Vasilica Gheorghiţă şi Dan Cherciu, primăriţa a anunţat în şedinţa de joia trecută a Consiliului Local Craiova: „O să emit o dispoziţie de scoatere a tuturor limitatoarelor de viteză din oraş. Rog serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Craiova să pregătească tot ce este necesar pentru semnat. Voi dori să le menţin, însă, în Lăpuş, acolo unde se intră cu mare viteză în oraş şi, în plus, se află o şcoală în apropiere. Vom menţine acolo aceste limitatoare, pentru că aşa ne-au solicitat profesorii şi părinţii elevilor de la acea şcoală. În rest, o să le scoatem pe toate“.
„Cea mai idioată decizie“
Zeci de cititori ai Gazetei de Sud au postat pe site-ul ziarului părerile cu privire la această decizie, majoritatea arătându-se împotriva desfiinţării limitatoarelor de viteză (sau calmatoare de trafic, cum mai sunt denumite).
„După părerea mea, desfiinţarea limitatoarelor este cea mai idioată decizie care se poate lua. Din partea mea, chiar să mai adauge câteva pe bulevardul Dacia, la trecerile de pietoni! O idee mai bună ar fi să fie turnate direct din beton, pentru ca să nu se mai uzeze aşa repede!“, susţine Bogdan Spătaru. „Sunt de acord! Bulevardul Dacia este groaznic pentru pietoni. Aude cineva? Primăria melcilor!“, îl susține Adi Ioancă.
Alt comentator – Craiova Grasul – se arată şi el pentru menţinerea limitatoarelor înainte de trecerile de pietoni, ridicând, în schimb, o altă problemă. E vorba de nesimţirea sau, poate, lipsa de educaţie a pietonilor, care ţin morţiş să treacă strada exact atunci când ajung la zebră, fără să aştepte să se adune mai mulţi pentru a traversa o stradă foarte circulată, ca să nu încurce prea mult traficul. Un asemenea comportament pare să fie specific oltenesc, pentru că în Ardeal sau Banat pietonii aşteaptă civilizat pe trotuar până se adună măcar cinci-șase oameni, ca să traverseze toţi deodată.
„Sunt de acord cu limitatoare înaintea trecerilor de pietoni, dar iertare pentru ţăranii de pietoni, care, deşi văd că vin cinci-șase maşini cu viteză, ei trebuie să treacă atunci şi nu mai pot aştepta un minut să treacă coloana. Eu cel mai mult sunt şofer, dar când sunt pieton ştiu să dau prioritate coloanei de maşini“, spune Craiova Grasul.
„Problema, în realitate, este lipsa unei educaţii rutiere de ambele părţi ale parbrizului!“, conchide Alex Tîrcovnicu.
„Să vedeţi accidente în intersecţii şi pietoni zburaţi ca pe popice!“
În schimb, Remus Marinescu se arată împotriva acestor calmatoare de trafic: „Mai mult încurcă şi încetineşti aiurea. În plus, după două-trei luni, se tocesc, nu mai sunt bune de nimic, se poate trece cu viteză peste ele, iar dacă se deteriorează şi încep să lipsească bucăţi din ele, maşinile încep să le ocolească şi e mai aiurea“.
Opinia sa e însă rapid contrazisă de alţi cititori. „Mor când vă aud că nu sunt bune de nimic! Sunt şi ele făcute cu cap, au rolul de a reduce viteza excesivă în intersecţii, treceri de pietoni, iar, ridicându-le, să vedeţi accidente în intersecţii şi pietoni zburaţi ca pe popice! Eu, unul, nu sunt de acord cu scoaterea acestor limitatoare de viteză“, susţine Cătălin Călin.
„Se vede că nu ai maşină şi nu ieşi din casă la plimbare. La intersecţia străzilor Nicolae Bălcescu şi Calea Bucureşti (zona Hepites), au murit pietoni pe capete în vara asta. De ce? Fiindcă au venit retardaţi pe banda a treia cu viteză şi nu au mai oprit la zebră. La trecerea de pietoni de la Şcoala nr. 21 de pe Calea Bucureşti, să te duci la poliţie să întrebi câţi sunt loviţi pe trecerea aia, unde nu mai sunt limitatoare! Nu zice nimeni că unele nu sunt puse inutil, dar de aici până la a cere scoaterea tuturor, că, vezi Doamne!, trebuie să frânezi… Cu toate că poţi să treci şi cu 50 la oră peste ele, că nu ai nimic“, îl contrazice pe Marinescu şi Mihai Radu Stuparu.
„Sunt foarte mulţi şoferi care nu acordă prioritate nici când ești pe zebră. Cu acele limitatoare, mai încetineau puţin şi mai aveai ocazia să traversezi“, completează şi Cristian Mitran.
„Dacă se consideră că nu sunt bune acestea din cauciuc, să se ia exemplul celor de la intrarea în Calafat. Acelea sunt din asfalt şi vopsite cu vopsea reflectorizantă“, sugerează Constantin Rujan.
Liber la „liniuţe“
Desfiinţarea acestor limitatoare ar fi bucuria celor care iau parte la cursele ilegale de maşini, dându-le posibilitatea să organizeze „liniuţe“ (cum se numesc, în argou, întrecerile de sprint) pe marile bulevarde.
„Sărăcuţa (primăriţa – n.r.)! Ea nu prea ştie ce raliuri se fac vara pe Calea Bucureşti, în zona pieţei, unde şi motoarele, şi autoturismele zboară cu zeci de kilometri peste limita legală. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Şi eu merg cu 70-80 km/h prin oraş (Calea Bucureşti, Decebal, Caracal ş.a.), când e liber şi pot. Dar de la 80 la 180 km/h e diferenţă destul de mare…“, susţine Mihai Radu Stuparu.
„Este o tâmpenie cu scosul acestor limitatoare. Era mai bine dacă se găsea o soluţie să le pună din nou… sau să pună ceva mai rezistent… turnate, mă gândesc. Oricum, nu scoase! Le daţi ocazia «şmecherilor» să dea peste mai mulţi copii, bătrâni…“, susţine şi Maria Păun.
„Ştie toata lumea de raliuri. Şi? Răspunsul: nu există! Dumnezeu să aibă în pază pietonii!“, susţine şi Gabriela Iliescu.
Craiovenii au dat mai multe exemple de zone în care, fără limitatoare de viteză, traversarea străzii pe zebră ar fi periculoasă.
„Doamna primar, în cartierul 1 Mai, între Ciupercă şi spital, cum o să traversăm strada? O să veniţi dumneavoastră să opriţi maşinile, să putem trece? Aaa, scuze! Am uitat că dumneavoastră nu circulaţi pe jos… Vă rog să mai analizaţi o dată această problemă şi să cereţi părerea cetăţenilor!“, menţionează Constantin Rujan. „Între Spital şi Ciupercă există trecere de pietoni, iar în faţa ei, acest limitator. Fără el, şoferii vor considera că strada, având trei benzi pe sens, este autostradă. Pe majoritatea şoferilor îi doare în posterior de pietoni“, îl completează Andi N.
„În Lăpuş chiar sunt necesare, pentru că se coboară foarte tare!“, crede şi Costi Stănescu.
„Unele sunt montate unde trebuie şi ar fi bine să rămână acolo (Ciupercă, pod Electro), altele nu au nici un rost (la Luncă). Şi pe mine mă încurcă zilnic, dar tot nu vreau să le scoată pe toate“, consideră Craiova Grasul.
„Dacă aveţi ocazia să vizitaţi Londra (oraş foarte aglomerat şi înghesuit), o să observaţi că se regăsesc nu numai pe străzi principale, ci aceste limitatoare, care de altfel sunt făcute din asfalt, există pe fiecare străduţă, chiar şi pe cele care se înfundă! Să nu mai vorbesc de cele făcute în dreptul instituţiilor publice, al şcolilor şi grădiniţelor… Şi uite că acolo nu mai comentează nimeni! Iar aici sunt cinci-șase limitatoare prin tot oraşul şi, vai, dom’le, ne încurcă…“, conchide Don Mautzi.