„Unul dintre cele mai mişto lucruri pe lumea asta este să mulţumeşti. E o igienă sufletească minunată“. Suntem la sfârşitul unui an care impune o astfel de curăţire. Căci 2012 a început cu o serie de proteste confiscate rapid de propaganda TV, a continuat cu scandaluri politice fără măsură şi s-a terminat cu alegerea celui mai dubios parlament din istoria recentă a României.
Hoţul s-a făcut demnitar, mitocanul a fost încoronat star, leneşul are aere de gospodar şi noroiul, în general, se etalează cu mândrie, ca o bijuterie de bal. E greu să nu ameţeşti într-un aşa carusel infernal şi fără fixarea câtorva repere riscăm să ni se întoarcă sufletul pe dos.
Reperele mele din acest ultim an sunt oameni în mare parte necunoscuţi public. Dar fiecare dintre ei este dovada vie a faptului că normalitatea bunului-simţ, a onestităţii şi a meseriei făcute corect şi cu discreţie nu a dispărut dintre români, în ciuda faptului că aceste calităţi nu mai fac parte dintre ingredientele succesului în România de astăzi.
Singurul eveniment din 2012 despre care sunt convins că va rămâne în cărţile de istorie este condamnarea definitivă la închisoare pentru fapte de corupţie a unui fost prim-ministru, Adrian Năstase. Decizia, o raritate în întreaga Uniune Europeană, a fost luată de cinci judecători, toate femei: Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie. Pentru întâia oară în istoria ţării mele, braţul justiţiei a fost suficient de lung şi de viguros pentru a-l atinge chiar şi pe unul dintre cei mai puternici politicieni ai României.
Acestor cinci femei am a le mulţumi pentru că, datorită profesionalismului lor, revoluţia din ’89 a început în sfârşit să devină o evoluţie.
La Timişoara există o clinică unde pot fi trataţi (şi vindecaţi) copiii bolnavi de leucemie. Deşi aparţine statului român, clinica a fost iniţial dotată exclusiv prin donaţiile şi sponsorizările obţinute din afara României de profesoara Margit Şerban.
Însă, în 2012, în clinica de la Timişoara au apărut noi echipamente şi laboratoare plătite din cei peste un milion de euro donaţi de către firme din ţară sau de români obişnuiţi. Acest morman de bani a fost strâns în cadrul campaniei „Salvează Vieţi“, coordonate de Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, doi oameni care şi-au părăsit meseriile sigure pentru a lucra în fragila zonă a carităţii.
De curând, au pornit o nouă campanie de donaţii şi lor am a le mulţumi pentru perseverenţa cu care luptă pentru aceşti copii bolnavi.
România va fi în 2013 invitată de onoare a salonului de carte de la Paris, un eveniment cultural european de prim rang. Este meritul echipei de la Institutul Cultural Român din Paris care, precum colegii lor din celelalte capitale, au făcut pentru imaginea ţării mele mai mult decât o sută de frunze şi reclame publicitare finanţate prin deciziile unor politicieni amorezaţi de propria imagine.
Acestor profesionişti discreţi ai ICR-ului le mulţumesc pentru încăpăţânarea cu care îşi practică vocaţia.
Cu ajutorul efervescenţei online a apărut pentru mine cea mai plăcută surpriză a anului. Căci nicicând un jurnalist nu este mai bucuros ca atunci când un articol trece dincolo de emoţie şi devine faptă.
După publicarea pe HotNews a reportajului despre „Reţeaua Citostaticelor“, care aduce medicamente vitale bolnavilor de cancer care nu se găsesc în România, peste 400 de oameni s-au înscris online în această reţea de voluntari. Astăzi, în „Reţeaua Citostaticelor“ sunt activi peste 150 de români din 16 ţări europene. Îşi dăruiesc timpul şi buna-credinţă pentru a suplini incompetenţa şi nesimţirea unor oficiali care nu-şi îndeplinesc datoria.
Acestor voluntari am a le mulţumi pentru că m-au convins că like-ul de pe Facebook poate avea o prelungire utilă şi în realitate.
Să mulţumeşti cuiva la sfârşitul unui an ca 2012 nu e doar o „igienă sufletească“, ci şi un necesar gest individual de supravieţuire. Căci suntem un popor care în loc să citească, să facă sport sau măcar să discute în cafenele, mai degrabă preferă să se uite la televizor. Acolo unde primele ştiri din ziua de Crăciun sunt despre o crimă şi despre o bârfă politică.
