-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljParlamentarii infractori - mai presus de lege

Parlamentarii infractori – mai presus de lege

Senatorul PSD de Dolj Ion Predescu a propus spre aprobare un proiect de lege referitor la statutul parlamentarilor, care contine prevederi considerate „scandaloase“ de majoritatea analistilor. Cea mai criticata prevedere din proiect se refera la imunitatea parlamentara. Textul propus de Predescu sustine ca „la cererea parlamentarului interesat, Camera din care acesta face parte poate dispune suspendarea executarii unei hotariri judecatoresti de condamnare penala la inchisoare, daca executarea pedepsei nu a inceput, sau poate dispune suspendarea anchetei penale, incepute si neterminate. Suspendarea poate fi dispusa pina la data incetarii mandatului de parlamentar al persoanei in cauza“. Altfel spus, un parlamentar ar putea scapa pentru o perioada de rigorile legii, cu conditia sa aiba suportul majoritatii colegilor sai.

In replica, seful Autoritatii Nationale de Control, Ionel Blanculescu, a declarat ieri: „Din punctul meu de vedere, acest proiect legislativ diminueaza efortul institutiilor de control, care lupta impreuna impotriva infractionalitatii. Orice infractor trebuie pedepsit. Aminarea pedepsei reprezinta o acceptare tacita a sfidarii legii. (…) O data dovedita vinovatia unei persoane, indiferent de statutul social al acesteia, pedeapsa nu trebuie sa intirzie“.

Ideea lui Predescu a fost criticata chiar si de alti parlamentari PSD. Bogdan Niculescu Duvaz, purtator de cuvint al partidului de guvernamint, a declarat ca unele prevederi din proiectul propus de Ion Predescu nu sint conforme cu legislatia in vigoare, facind referire directa la actuala Constitutie, care, dupa modificarea prin Referendumul de anul trecut, restrictioneaza imunitatea conferita de statutul de parlamentar la voturile si opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Alti lideri ai PSD care s-au declarat impotriva extinderii imunitatii parlamentare au fost Nicolae Vacaroiu, presedinte al Senatului, si vicepresedintele camerei superioare a parlamentului, Doru Ioan Taracila.

Ion Predescu nu s-a aratat deranjat insa de criticile aduse proiectului sau. El a spus ca initiativa sa legislativa se inspira din modele similare, aflate in vigoare in Franta si Italia, si ca varianta propusa spre dezbatere nu este cea finala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS