Cruzime nu e deloc un cuvânt prea tare pentru ce se întâmplă. Căci cruzime e să profiți de slăbiciunea unor oameni aflați între viață și moarte, uitându-ți promisiunile. Și ce este păcat mai mare decât să ignori mâna întinsă a celor care, în nevoie, își cer dreptul? Aș înjura aici, dar limba română nu are cuvinte îndeajuns de urâte pentru ei.
Ei, cei care fac bugete și modifică articole din legi, merg ziua în mașini cu șofer și noaptea dorm în apartamente de stat cu chirii discrete. Ei sunt cei care îngroapă din nou, sub molozul birocratic, sute de români a căror vină este una singură: sunt bolnavi de cancer.
Statul român are obligația legală de a asigura accesul la medicamente și tratamentul gratuit pentru bolnavii de cancer. O face însă doar pentru cei mai norocoși bolnavi de cancer. Sună ciudat, nu-i așa?, să ai un diagnostic atât de dur și să te consideri totuși norocos. Căci România este țara care își împarte bolnavii de cancer în două categorii: cei norocoși, pentru care se găsește tratament, și ghinioniștii, pentru care spitalele nu au medicamente și pe care aceștia trebuie să și le procure de unde văd cu ochii și pe banii lor.
„Nu am energie să mă revolt pentru asta”
Despre criza citostaticelor se scrie și se vorbește în România de peste un an. Unele televiziuni au acoperit subiectul doar atunci când a convenit intereselor politice ale patronului (pentru Antena 3, criza citostaticelor nu mai prezintă interes de când USL-ul este la putere). Dar cei mai mulți, ziare și televiziuni, au atras permanent atenția autorităților asupra faptului că, de mai bine de doi ani, din spitalele și farmaciile românești lipsește constant sau intermitent tratamentul pentru mai multe tipuri de leucemii.
Pe Ionuț l-am întâlnit în ziua în care guvernul urma să aprobe bugetul pe 2013. M-a rugat să nu-i folosesc numele real și imediat aveam să aflu și motivul. Nu aveam vești bune de la guvern, dar dispoziția mea proastă era un mizilic în fața acestui bărbat taciturn de 35 de ani, care aflase cu șase luni în urmă că soția sa e bolnavă de leucemie.
Amândoi fac parte din Rețeaua Citostaticelor, mecanismul prin care românii rezistă în fața cruzimii statului și care numără peste 300 de voluntari. Nu doar ca beneficiari ai Rețelei, ci și ca oameni care au ajutat un copil bolnav de leucemie, întâlnit în spital, a cărui familie nu avea banii necesari pentru a-i cumpăra tratamentul „asigurat gratuit de statul român“.
Îmi povestește cu vădită greutate cum, vreme de două săptămâni, în toamna lui 2012, a căutat medicamente pentru soția sa. „Are 5-10% șanse să trăiască încă trei-cinci ani. Și era stresată că nu putem face rost de acele medicamente, așa că am preluat eu din stresul ei“. Ionuț știe că miniștrii tuturor guvernelor din ultimii doi ani au promis solemn că vor rezolva criza citostaticelor. Că orele bolnavilor, devenite atât de prețioase, nu vor mai fi risipite în căutări disperate prin farmacii. Căci șansa ca fetița lui Ionuț să mai aibă o mamă în următorii trei-cinci ani este de 5-10%.
Stăm zgribuliți pe două bănci, sub soarele murdar al Bucureștiului, și îmi dau imediat seama cât de barbare sunt întrebările mele. „Nu am energie să mă revolt pentru asta“, mormăie încet bărbatul. „M-am decis să nu mai înot împotriva curentului. Toate puterile mele le îndrept către soția mea“.
Cristian Cojocaru mai are însă energie. E unul dintre personajele despre care am scris în povestea Rețelei Citostaticelor, bărbatul-tanc diagnosticat cu limfom care i-a spus în fața șefului Casei de Asigurări de Sănătate: „Veți purta toți o țintă pe piept“. După implicarea lui Raed Arafat în rezolvarea crizei citostaticelor, Cojocaru a început să tragă cu petiții în pieptul funcționarilor de la guvern și de la Ministerul Sănătații.
Căci, la începutul lui decembrie 2012, ministrul sănătății de atunci, Raed Arafat, anunța rezolvarea crizei prin crearea unui fond de rulment de 800.000 de euro prin care Unifarm, distribuitorul statului, să poată achiziționa din exterior medicamentele lipsă. Anunțul venea în urma unei scrisori deschise publicate de HotNews, semnate de câteva mii de oameni în doar două ore, și care-i cerea lui Raed Arafat să se ocupe personal de rezolvarea acestei probleme. Fondul de rulment urma să fie prins în bugetul pe 2013, mai fiind nevoie doar de acceptul Ministerului de Finanțe.
„Domnule prim-ministru, cereți încetarea jocului de-a Dumnezeu“
Cojocaru știe din proprie experiență că bolnavul de cancer are nevoie de medicamente imediat, nu peste o lună și nici atunci când „se va rezolva“. Așa că a trimis la Ministerul Sănătății și la biroul primului-ministru cereri de informare asupra stadiului procedurii de creare a fondului acordat Unifarm, cel care ar fi rezolvat această criză veche de doi ani. În aceste cereri, Cojocaru scria: „Domnule prim-ministru, lunar, mie și angajatorului meu ni se iau 2.200 de lei. Nu îi dăm, ni se iau. Din păcate, în sistemul actual sunt fie un condamnat la moarte dacă nu am fondurile personale necesare pentru a-mi asigura tratamentul cu citostatice (…), fie sunt un cetățean bun de plată căruia i se iau banii prin taxe de pe urma cărora nu beneficiem de tratamentele gratuite legale“.
„Domnule prim-ministru, în ierarhia acestui minister există un Dumnezeu, căci cum ar putea fi numit cel care își asumă dreptul de a împărți sau nu tratamentul de care depinde viața și moartea??? Cine este acest Dumnezeu? Dumneavoastră sunteți cei care aveți drept de viață și de moarte asupra noastră, a celor bolnavi de cancer. Dumneavoastră puteți decide dacă vor trăi mai mulți sau nu“.
„În acest context, vă rog, domnule prim-ministru, să cereți încetarea jocului de-a Dumnezeu celor pe care îi conduceți și să acordați fondurile necesare pentru ca toți cei care trebuie să beneficieze de programul Ministerului Sănătății să se poată bucura de dreptul la viață“.
Secretariatul General al guvernului i-a răspuns lui Cristian Cojocaru, omul care își cerea dreptul pentru care deja plătise statului, că problema a fost trimisă mai departe Ministerului Sănătății. Același minister către care Cojocaru deja scrisese, în urmă cu o lună, fără să primească deocamdată vreun răspuns. Același loc în care ultimii patru miniștri ai sănătății (Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Raed Arafat și Eugen Nicolaescu) declaraseră că problema citostaticelor, veche de doi ani, va fi rezolvată.
Și a venit ziua aprobării de către guvern a bugetului pe 2013. Întrebările adresate în zilele anterioare Ministerului Sănătății în privința includerii „fondului citostaticelor“ în buget primiseră fie răspunsuri liniștitoare, „se aprobă, nu-i nici o problemă“, fie replici evazive – „trebuie să semneze cei de la Finanțe“.
„Să ne gândim la ce țară dorim să construim…“
Răspunzând unei întrebări HotNews.ro referitoare la subiect, reacția ministrului bugetului, Liviu Voinea, a sunat așa: „Ca orice altă prevedere bugetară, pentru a fi inclusă în buget, este nevoie de un act normativ. Eu nu pot să pun în buget ceva ce încă nu există. Când acest act normativ va exista, consecințele sale bugetare vor fi evidențiate“.
Mai exact, cele 800.000 de euro propuse de Raed Arafat ca rezolvare a problemei nu au fost aprobate. Guvernul Ponta tocmai refuzase rezolvarea crizei citostaticelor.
Motivul refuzului invocat de Ministerul de Finanțe se pare că a fost lipsa unei baze legale a constituirii acestui fond. Asta deși documentația trimisă, susțin surse din Ministerul Sănătății, ar fi fost completă, incluzând chiar și formatul hotărârii de guvern necesare aprobării „fondului citostaticelor“. La Finanțe s-a obiectat însă, invocându-se posibilitatea unui ajutor de stat neconcurențial acordat Unifarm prin acest fond. Pericolul a fost infirmat de Consiliul Concurenței, care ar fi susținut verbal (doar verbal) că acordul Comisiei Europene nu este necesar pentru sume atât de mici.
Vina zboară dintr-o parte în alta: Ministerul Sănătății o aruncă în curtea Finanțelor, care o aruncă în capul Unifarm-ului, care o aruncă spitalelor care nu ar solicita aprovizionarea cu medicamentele existente în depozite, deși medicii cer aceste medicamente. Responsabil legal peste tot acest haos este Ministerul Sănătății, acolo unde nu există o persoană desemnată special pentru a rezolva criza citostaticelor. Personalul ministerului este redus, iar demnitarii sunt prea ocupați cu reformarea sistemului medical. În detalii am putut întotdeauna admira diavolul.
Criza citostaticelor continuă așadar. Au trecut două luni de când ministrul Raed Arafat a promis rezolvarea ei. Șase luni de când aceeași promisiune a făcut-o ministrul Vasile Cepoi. Și un an de când ministrul Ritli Ladislau a promis și el același lucru.
Privesc în ochii lui Ionuț în timp ce îmi explică de ce nu vrea să-i folosesc numele real. Sunt umezi, dar nu lasă o lacrimă să curgă. Dosarul pentru tratamentul soției sale așteaptă încă aprobarea Ministerului Sănătății. Și se teme ca „Dumnezeul“ de acolo să nu se supere. De asta depinde viața soției lui. Bărbia lui Ionuț tremură. Bărbatul face o pauză pentru a-și înghiți plânsul: „Pentru ea îmi calc pe mândrie. Fac orice“.
De ziua Unirii, premierul Victor Ponta ne-a îndemnat „să ne gândim mai ales la ce țară dorim să construim și ce țară vrem să lăsăm celor ce vin după noi“.
Între cuvintele premierului României și acel „îmi calc pe mândrie“ al bărbatului care se străduia să nu plângă, se întinde oceanul de cruzime în care, mai devreme sau mai târziu, fiecare român va fi aruncat.
MEDICAMENTELE CITOSTATICE ESENȚIALE CARE LIPSESC PE 24.01.2013
Bleomycin
Dacarbazin
Vinblastin
Cosmegen
Alkeran(Melphalan)
Carmustin (BCNU)
5-Fluorouracil
Methotrexat (fiole şi pastile)
Cytarabina (Cytozar, Alexan)
Natulan
Lomustin
Puteți intra în Rețeaua Citostaticelor pe medicamente-lipsa.ro.
