O revoluție în presa românească

Mass-media din România au fost o minune încă din 22 decembrie 1989 și continuă să fie.
Explozia presei după decembrie 1989 a fost copleșitoare. În mai puțin de trei luni după fuga cuplului Ceaușescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR au apărut sute de publicații noi, trusturile de presă scrisă și audiovizuală s-au transformat din temelii, iar jurnalismul a devenit o profesiune de invidiat. Simplul fapt că puteai să scrii fără cenzură a transformat oamenii, în egală măsură publicul și producătorii de presă. Tipografiile (vechi, insuficiente și lente) au fost inundate cu comenzi cărora nu le puteau face față. Au apărut investițiile private în utilaje tipografice. Hârtia de ziar nu se găsea sau era de calitate proastă. Au apărut importatorii de hârtie de ziar, iar singurul producător din România a fost privatizat pe sub mână, ca atâtea altele. Proprietarul însă s-a păcălit, ca să înlocuiești utilajele producătoare de hârtie de ziar îți trebuie o bancă întreagă… Au început lupte pentru o lege a audiovizualului, adoptată destul de repede după scara istoriei, care a oferit tratament egal tuturor celor care aveau ceva de spus în mass-media. Universitățile au majorat numărul de locuri la specialitatea ziaristică – pe vremuri, această specialitate existase o perioadă numai la Academia de partid „Ștefan Gheorghiu“, căci presa era concepută ca un instrument de propagandă, nu de informare. Salariile din presă au crescut. Distribuitorii de presă investeau în camioane, sisteme de împachetare, sisteme de etichetare. Să nu creadă cineva că toate aceste s-au făcut din bani publici. Să nu credeți că din taxele plătite de noi s-a investit vreodată în circulația și transparența informației.
Mass-media au fost două decenii stelele încrederii publicului românesc – după biserică și armată, mass-media din România erau cea mai apreciată instituție, mult peste Parlament, Guvern, Președinte, Justiție… Singura societate din Europa în care mass-media erau investite cu o asemenea încredere din partea publicului. Deși societatea cu cel mai redus număr de ani de școală din Europa (în 1990, România avea 8% din populație cu studii superioare, spre deosebire de Albania, care avea 20%, Rusia – 27%, Ungaria – 28% etc.), aici consumul de mass-media (presă scrisă, radio, televiziune) era printre cele mai ridicate. Sociologii știau că acest consum se baza pe încrederea în obiectivitatea colectivă a jurnaliștilor și pe enorma foame de informație a unui public ținut în cușcă, nu pe nevoia de spectacol sau de amuzament.
Dar vremurile sunt necruțătoare. Un trust de presă occidental a adus modelul ziarului de bulevard (tabloid) și a bătut recordul de vânzări, punând oamenii să citească puțin și să vizualizeze rochii strălucitoare, trupuri nude și bârfe de bucătărie. Un trust american a adus filme de serie B (produse pe bandă cu rețete comerciale verificate) și a avut succes, creând primul sitcom suburban pe care l-am văzut vreodată în limba română (Vacanța Mare). Un grup de întreprinzători a vândut cărți, tampoane și pampoane odată cu ziarul, sugerând publicului că ziarul nu are importanță, e doar o anexă a unui act comercial. Nu spun deloc că noi aveam o presă tânără, viguroasă și onestă, iar străinii ne-au corupt fibra jurnalismului mioritic… Nici pomeneală. Ziariștii transformați în patroni se ocupau mult mai mult de profit decât de jurnalism, mai mult de profitul propriu decât al firmei, utilizând șantajul, evaziunea fiscală, servilismul și furtul ca instrumente, la lumina zilei. În loc să informeze publicul despre politicieni, o parte din mass-media a început să șantajeze politicienii cu dezvăluiri către public. Banii negri au dominat de multe ori mass-media din România. Politicienii au răspuns prin crearea de trusturi de presă controlate direct, ca acționari, mai ales la nivel local, dar și la București. Dintr-un instrument de informare a publicului, o mare parte a presei a (re)devenit un instrument de propagandă, apărare, protecție. Din presă a dispărut mult jurnalism. Dintr-o putere reală în stat, cu un sprijin public invidiat, mass-media au devenit o parte a unui sistem corupt, infracțional, toxic. Încrederea în mass-media a scăzut dramatic. Audiențele unor segmente întregi s-au prăbușit. Nu internetul este de vină că aproape a dispărut presa scrisă. Din presa scrisă s-a evaporat ceea ce atrăgea publicul, adică jurnalismul de calitate, care uneori s-a mutat pe internet.
Trusturile de presă vor să facă profit. Profitul se obține și prin publicitate. Publicitatea se vinde prin audiențe. Ca să facă audiențe, mass-media s-au dus către ce este mai josnic, imoral, ieftin cu putință. Jurnaliștii au fost înlocuiți cu clovni. Profesioniștii plătiți prost au fost înlocuiți cu circari plătiți bine, care au impresia că au valoare dacă au preț. Ziaristul nu se mai ocupă de corectitudinea și semnificația informației, ci de satisfacerea plătitorului. Un trust de presă își apără proprietarul, judecat într-un proces pentru preluarea abuzivă a unei proprietăți publice. Ziaristul nu se mai gândește cum să-i arate lui Gheorghe din Ghionoaia, admiratorul său anonim, cum funcționează guvernul sau sistemul de pensii, ci cum să-l apere pe patronul său, căruia îi este dator cu bani și non-bani.
Revoluțiile sunt simple. De aceea sunt geniale. Cineva numără cine își face publicitate într-o emisiune în care o ființă umană subdotată este umilită. Publică lista celor care finanțează emisiunea. Finanțatorii care nu vor să fie asociați cu umilirea oamenilor (atacarea justiției, adularea corupătorilor etc.) se retrag. Emisiunea rămâne fără bani. Vedetele dispar. Se curăță mass-media. Dar aceasta nu înseamnă că jurnalismul de calitate are o nouă șansă. Revoluțiile distrug sistemul vechi, dar nu-l creează pe cel nou.