Cistigatorul nu ia nimic

Asa se intituleaza o poveste trista a lui Hemingway. Cum tot trista este povestea zilelor acestea de dupa 11 septembrie, zile in care ne intrebam mereu: „Pentru cine bat clopotele?“

Totul parea la inceput ca un joc de sah cu miscari fortate. Mutarea de deschidere le-a apartinut teroristilor. America a fost obligata sa raspunda. A lasa nepedepsita o astfel de fapta ar fi insemnat o incurajare totala a terorismului. A ales calea represaliilor armate, fara indoiala, dureroasa si care va cauza pierderi nedrepte de ambele parti, motiv pentru care multi condamna actiunea armata. Uita insa ca aceasta actiune este o riposta si ca ea ar fi putut fi evitata daca Afganistanul l-ar fi predat pe bin Laden impreuna cu nucleul organizatiei sale teroriste. Dar afganii nu puteau face asa ceva, deoarece, dupa credinta, onoarea este calitatea cea mai apreciata de religia musulmana, si cum l-ar fi putut ei trada pe un oaspete?

Pe cind actiunea coalitiei antiteroriste este, de bine, de rau, justificabila, actiunile teroriste sint determinate efectiv de motive imorale. Obiectivul lor declarat este omorirea a cit mai multor americani si evrei, fara a se specifica insa ce actiuni constructive vor urma asasinatelor.

Intr-o emisiune televizata, bin Laden spunea ca este de datoria oricarui musulman sa omoare cit mai multi americani. Cind o sa-i omoare pe medicii de la spitalul american din Paris care ii trateaza mama?

Surprinde dureros apelul lui bin Laden catre populatia musulmana din America, de a initia cit mai multe actiuni distructive. Este oare populatia musulmana din America discriminata? O duce prost? Nu exista posibilitati de realizare a lor? Dar parca Muhamad Ali este mahomedan, nu?

Atitudinea ostila fata de America, observabila si la noi, este atitudinea de invidie fata de bogatia ei. Multi considera ca aceasta bogatie ar trebui impartita cu cei „saraci“, chiar daca acesti „saraci“ nu fac mare lucru pentru a scapa de saracie.

Am toata compasiunea pentru acest popor afgan, sarac si necajit. Dar ar putea fi el oare bogat cu o patura conducatoare a carei principala activitate productiva este masurarea lungimii barbilor? Cu un regim politic care condamna femeile la analfabetism si care fractureaza cursul istoriei mentinind tara in obscurantismul Evului Mediu?

Exagerarilor care transforma saracia in virtute si necesitatii ca America sa renunte la bogatia ei le-as raspunde astfel: daca bin Laden ar fi folosit miliardele sale de dolari nu pentru achizitionarea de armament si pentru tabere de instructie a teroristilor, ci pentru dezvoltarea economica a Afganistanului, nu s-ar fi schimbat putin lucrurile in bine?

Oricum, prins sau nu, viu sau mort, bin Laden va deveni un simbol. America va demonstra inca o data cit de mare e forta sa militara si, in acelasi timp, cit este de inutila aceasta forta.

Peste toate insa, ramine o lupta de principii. Caci una e o stare de razboi, cunoscuta de inamic, care are astfel si posibilitati de aparare, si alta este sa stai acasa, privind la televizor fascinanta telenovela „din viata parlamentara“ si sa te trezesti cu un avion in brate.

Si alta e sa mergi la o intilnire cu un prieten si, cind colo, sa te intilnesti cu un antrax.