La numai câteva zile de când a intrat în vigoare noul timbru de mediu, românii îşi strigă nemulţumirea pe site-urile de specialitate. Plecând de la faptul că nu-şi mai pot vinde maşinile vechi, pentru că ar rămâne cu „praful de pe tobă“ odată ce timbrul de mediu depăşeşte valoarea maşinii şi, evident, cumpărătorii nu vor fi de acord să plătească de două ori pentru acelaşi obiect, românii se îndeamnă unii pe alţii să iasă în stradă pentru a cere abrogarea acestei legi.
„Chiar ar trebui să ieşim în stradă (…) luni, 25 martie. Culmea este că dl Ponta a susţinut că o să plătim toţi taxa ca să nu îi discrimineze pe cei cu maşini aduse după 2007. Doar că în anii 2008 şi 2009 maşinile noi până în 2000 cmc au fost scutite de această taxă. Oare aceste maşini nu poluează?“, notează un semnatar al petiţiei jostimbrudemediu.info.
„Nu avem salarii de parlamentari, lăsaţi-ne măcar dreptul de a ne vinde maşinile!“, scrie un altul.
„… Am nevoie de un milion de solidari! Propun data de 28 martie, ora 10.00, în faţa guvernului. Acum o să văd adevărata solidaritate pentru o cauză dreaptă. Dragi români, TREZIŢI-VĂ!“, comentează alt nemulţumit. „Haideţi să ieşim în stradă cât mai repede“, scrie un altul.
„Vreţi maşini noi înmatriculate? Faceţi prima de casare 3.000 euro“
Site-urile sunt pline însă şi de recomandări făcute guvernanţilor. „Cel mai bine ar fi ca în fiecare an, pe lângă impozit la maşină, să mai plăteşti o sumă pentru că în anul precedent ai poluat cu maşinuţa ta. Taxa e o hoţie pe faţă. Poate nu veţi fi de acord cu ce am spus eu, dar şi în alte ţări se plătesc nişte taxe de mediu. Dar nu în halul ăsta“, susţine altcineva.
„Nu ştiu de unde au scos sistemul ăsta aiurit, când se putea face un sistem de plată anual. Să facem un mic calcul, în România sunt înmatriculate în jur de 5,43 milioane de maşini, la acest parc auto puneţi un impozit anual pentru ce vă vine în minte, să punem în medie o plată de 100 de lei anuală şi veţi vedea cum se scot bani frumoşi fără să forţăm buzunarul, cum este în sistemul actual. Şi mai cu seamă se taxează absolut toate vehiculele care sunt în circulaţie. Cu aceşti bani, în primul an ar putea plăti toate procesele şi chitanţele la cei ce au de recuperat bani, iar în următorii ani vor avea toată această sumă pentru Ministerul Mediului“, sugerează un alt nemulţumit.
„Vreţi maşini noi înmatriculate? Faceţi prima de casare 3.000 de euro, nu puneţi taxa pe maşinile vechi pe care oamenii de rând abia şi le permit“, notează alt român.
„Dacă ţin 50 de ani maşina pe care o am şi circul cu ea, iar maşina e noneuro, poluez, dar nu plătesc nimic. E doar un impozit suplimentar. Sunt pentru varianta de taxă anuală în funcţie de emisia de CO2 reală măsurată când faci ITP-ul“, scrie alt nemulţumit. „Vrem o taxă cu un preţ rezonabil!“; „Vreau o taxă unică la fel ca în toate ţările europene, exemplu Germania, chiar Bulgaria“, notează alţii.
Taxa – de două ori cât valoarea maşinii
Majoritatea semnatarilor de pe site-urile de specialitate se plâng de cuantumul mare al timbrului de mediu, care ajunge de multe ori să egaleze şi chiar să dubleze valoarea autovehiculului. „Am şi eu o maşină pe care am cumpărat-o în 2001, de nouă din România şi acum trebuie să plătesc peste 3.000 de euro «reînmatriculare» dacă vreau să o vând… INACCEPTABIL… REVENIŢI-VĂ!!!“
„Am cumpărat o maşină euro 3 cu motor de 2.500 cmc, nouă, în 2006. Am dat 30.000 de euro pe ea, plus vamă, accize, tot. Acum maşina valorează 8.000 de euro, dar timbrul de mediu care trebuie plătit de cel care ar vrea să o cumpere este de 12.000 de euro. Cine e prost să dea 20.000 de euro?“; „Am o Solenza din 2004. Maşina valorează 1.200 de euro, iar taxa este 1.800 de euro. Eu ce fac cu ea, că nici la Rabla nu mi-o primeşte?“; „Cum se poate ca o maşină de 3.000 de euro să aibă taxa de timbru de 4.800 de euro? Vechea taxă era 2.400…“; „Cum e posibil să plăteşti pentru o maşină de una-două mii de euro, o taxă de peste trei-patru mii de euro, ca s-o înmatriculezi în ţara în care te-ai născut şi în care plăteşti toate dările?“, notează alţii.
Una au spus, alta au făcut…
„Au tot spus că taxa de timbru o să fie mai mică. În ceea ce mă priveşte, am o maşină E2 din ‘98 cu 1.149 cmc. Peste tot s-a publicat că taxa pentru E2 va fi mai mică cu 60% decât precedenta. Mie îmi pare mai mare cu aproximativ 10%. Nu sunt serioşi“, notează un cetăţean.
„Nu este corect să dau statului bani ca să mă folosesc de proprietatea mea. Această taxă îmi încalcă dreptul de a cumpăra ce vreau eu, pe banii mei. În plus, este calculată aiurea şi este abuzivă“, susţine altă persoană.
„Serios acum, chiar nu sunt capabili să facă o TAXĂ DE POLUARE?! De când euro 1 poluează mai puţin decât euro 3?! Da, ştiu.. are durata de viaţă mai mică, însă cât poluează euro 1 într-un an… poluează euro 3 în 5 ani“; „Jos taxa de protecţie (a se citi «timbrul de mediu»). E inadmisibil ca pentru o maşină euro 3 şi/sau 4 să plăteşti de 10 ori mai mult decât una noneuro care poluează peste limitele admise. La maşina mea, taxa veche era de 3.100 de euro în timp ce noua taxă de protecţie, pardon, timbrul de mediu, ajunge la 6.500 de euro. Unde este majorarea despre care vorbeaţi, aia de maximum 20%, când la un calcul simplu reiese că este mai mult decât dublu?“; „Nu voi cumpăra maşină nouă! Mai bine second de aceeaşi sumă de bani! O să «poluez» mult şi bine cu ce am!“; „Muncesc trei ani să-mi cumpăr maşină şi alţi trei ani să plătesc taxa la ea şi-apoi constat că trebuie să bag alţi bani în ea ca s-o repar din cauza gropilor“, notează alţi români nemulţumiţi.
Începând cu luna ianuarie 2009, oamenii au protestat anual faţă de noile forme ale taxei auto, de primă înmatriculare, de poluare, cum a fost numit, rând pe rând, timbrul impus la achiziţia autovehiculului. La începutul anului 2009, protestele s-au ţinut lanţ în majoritatea oraşelor mari ale ţării, şoferii exprimându-şi nemulţumirea prin marşuri motorizate care au îngreunat traficul rutier.
La începutul anului trecut, şoferii au protestat din nou, cerând abrogarea taxei (amânată de altfel până în acest an), pe considerentul că aceasta ar bloca în totalitate orice proces de vânzare-cumpărare a maşinilor fabricate înainte de perioada 2004-2005, ce au norme de poluare sub Euro 4, pentru că în cazul acestora valoarea taxei ajungea şi la jumătate din preţul maşinii.
În ianuarie, şi Sindicatul Autoturisme Dacia a ameninţat cu protestele, considerând că „timbrul de mediu“ va conduce la continuarea scăderii vânzărilor de autoturisme noi şi în anul 2013 şi va avea consecinţe negative pentru producţia de autoturisme noi din România, asupra numărului locurilor de muncă şi a salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu.