8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Preşedintele CJ participă la reuniunea Forumului național al SUERD

Dolj: Preşedintele CJ participă la reuniunea Forumului național al SUERD

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj și vicepreședinte al Grupului Interregional „Dunărea”, Ion Prioteasa, participă, astăzi, la cea de-a doua reuniune la nivel ministerial a Forumului național al Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), eveniment găzduit de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Dolj, pe agenda de lucru a reuniunii Forumului național SUERD se află teme de actualitate privind prioritățile referitoare la implementarea Strategiei pentru acest an din perspectiva pregătirii de proiecte eligibile pentru finanțare în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene 2007-2014.

La cea de-a doua reuniune la nivel ministerial a Forumului național SUERD participă viceprim-ministrul și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Matei, alături de reprezentanți ai autorităților locale și parteneri MAE din mediul asociativ și academic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS